Wikijunior:Enciclopedia celor mici/Patria mea

Aceasta este harta României. Cele trei culori reprezintă steagul tricolor.
Bulevardul Unirii din Bucureşti
Palatul Culturii din Iaşi
Soarele răsare deasupra Mării Negre

Patria mea este România. Este o țară frumoasă cu munți înalți și câmpii întinse care, în partea de răsărit, se învecinează și cu Marea Neagră. Prin România curge pe ultima sa parte, un mare fluviu din EuropaDunărea. În România locuiesc peste 22 milioane de oameni.

Capitala țării noastre este Bucureștiul. Municipiul București este principalul centru politic, economic și cultural al României. Aici se află Președinția, Parlamentul, Guvernul, Patriarhia. În București pot fi admirate numeroase monumente de arhitectură și muzee.

În România sunt multe orașe vechi cu tradiții frumoase, cu o bogată cultură și istorie: Iași, Brașov, Cluj, Sibiu, Constanța, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Târgoviște ș.a.

De curând, România a intrat în Uniunea Europeană, organizație politico-economică a țărilor europene. Astfel cetățenii români au ocazia de a călători prin toată Europa.

Enciclopedia celor mici
Planeta pe care trăim
Lumea noastră
Statele și popoarele · Patria mea · Satul · Orașul · Circul · Teatrul · Grădina zoologică · Regulile de circulație ·
Călătoriile noastre ·
Casa noastră·
Artă și destindere
Vecinii noștri