Wikijunior:Anotimpuri

(Redirecționat de la Wikijunior:Anotimpurile)


Începuturile anotimpurilor astronomice în emisfera nordică; se ignoră atmosfera pământului (fără ceață, fără nori)
Începuturile anotimpurilor astronomice în emisfera sudică; imginea ignoră atmosfera (fără nori sau ceață)

Cu toții știm că există patru anotimpuri, ele fiind iarna, primăvara, vara și toamna. Iarna este frig, primăvara se încălzește, vara este cald și toamna este din nou mai rece.

Anotimpurile: Animație în 4 timpi:
...Primăvara,
...Vara,
...Toamna,
...Iarna,...



 
În multe părţi ale lumii, iarna este asociată cu zăpadă şi gheaţă. Iarna în Masivul Postăvarul.

Iarna este unul din cele patru anotimpuri ale zonei temperate. Vremea este mai rece în perioada iernii, fiind anotimpul cu cele mai mici temperaturi, zilele cele mai scurte și nopțile cele mai lungi. În timpul iernii în multe țări de pe pământ cade zăpadă în loc de ploaie, atunci cânt temperatura este mai mică decât zero grade. Fulgii de nea sunt albi și pufoși, ei făcând o deosebită plăcere copiilor prin zborul lor căzător spre pământ. Pe zăpada căzută pe pământ oamenii se pot deplasa și cu schiurile, care au formă de scânduri subțiri și sunt îndoite la vârf. De asemenea există penru mersul alunecat pe zăpadă și sănii, mici pentru copii și mai mari pentru transport, care sunt trase de cai, sau mai nou, - sunt mișcate de un motor.


Primăvara

modificare
 
Floare de primăvară

Primăvara este unul din cele patru anotimpuri ale zonei de climă temperate, marcând trecerea de la iarnă spre vară. Din punct de vedere astronomic, începutul primăverii este legat de egalitatea dintre durata zilei - lumină și a nopții - întuneric, timp al anului numit echinox în astronomie. Astfel, în emisfera nordică, echinoxul de primăvară este datat astronomic în jur de 21 martie al fiecărui an, în timp ce în emisfera sudică, același echinox este în jurul datei de 23 septembrie. Simultan cu existența unui echinox, de primăvară sau toamnă, într-una din cele două emisfere ale Terrei, echinoxul "opus", de toamnă sau primăvară, marchează cealaltă emisferă.


 
Vara, plajele sunt foarte populate

Vara este anotimpul cel mai călduros și începe astronomic cu ziua de 22 iunie - solstițiul de vară și se încheie cu ziua de 23 septembrie - echinocțiul de toamnă în emisfera nordică. În emisfera sudică vara începe cu 21 decembrie și se încheie pe 21 martie. Neoficial, în unele state, vara începe pe 1 mai (în Irlanda), pe 1 iunie în majoritatea statelor și chiar pe 1 iulie în unele state.


 
Personificare a toamnei (Currier & Ives Litograph, 1871)

Toamna este unul din cele patru anotimpuri ale climei temperate. Este anotimpul care face legătura între vară și iarnă. În emisfera nordică toamna începe în jurul lunilor august/septembrie pe când în emisfera sudică începutul toamnei este considerat în jurul lunii martie. În această perioadă frunzele copacilor (foioase) se desprind, începând să cadă. Acestea se îngălbenesc, treptat capătă o culoare roșiatică sau brună după care cad. De aceea, în America de Nord toamna este numită și fall, cuvânt care înseamnă cădere. Este anotimpul în care zilele devin din ce în ce mai scurte și mai răcoroase, nopțile devin din ce în ce mai lungi și mai friguroase iar în unele țări precipitațiile tind să crească treptat.

Vezi și

modificare