Mercur este prima planetă a Sistemului Solar, cea mai apropiată de Soare. În mitologia romană, Mercur este zeul-mesager, solul lumii divine. Mișcarea de revoluție, în jurul Soarelui, durează 88 de zile, iar cea de rotație, în jurul propriei axe, circa 59 de zile. Este alcătuită predominant din fier(54%), fiind caracterizată ca o planetă metalică. Apropierea de Soare și culoarea închisă, dată de metalele din care este alcătuită, fac ca temperatura la suprafața planetei, expusă radiației solare, să atingă valori de +430°C, pe când pe fața umbrită a planetei temperatura scade la -100°C. Planeta s-a format cu aproape 4,5 miliarde de ani în urmă, o dată cu întregul Sistem Solar, iar relieful este foarte asemănător cu cel lunar, craterele lăsate de impactul meteoriților cu suprafața planetei fiind numeroase.