Protejarea legăturilor personale ale minorului/Propunere legislativă HG

HG

Convenții de notație pentru editori

• Claudiu = scris normal
• Sorin = scris italic nesubliniat (propunere)

I. Introducere

I.1. Preambul

Vizită este un termen insuficient de expresiv pentru acest context. Este vorba de dreptul de a întreține relații personale cu copilul (cu propriul copil), de a participa activ la creșterea și educarea lui. Este un program care nu este restrictiv, părintelui necustodian nu i se interzice a avea contact direct sau acțiuni în favoarea și cu participarea copilului în afară și dincolo de acest program. Este un program minim prin care instanța de judecată caută să prevină și să împiedice eventuala încercare a părintelui custodian de a rupe legătura dintre copil și părintele necustodian

• Scopul prezentului document este de a stabili un cadru metodologic comun pentru autoritățile responsabile cu protecția copilului și a familiei pentru garantarea dreptului de acces al copilului la întreaga sa familie și la persoanele față de care este atașat .
• Documentul se adresează profesioniștilor din domeniul protecției copilului și a familiei, asistenței sociale în general, precum și celorlalți profesioniști care intră în contact direct cu copilul și familia acestuia.
• Documentul se dorește, de asemenea, să clarifice responsabilitățile poliției de proximitate în rezolvarea proactivă a potențialelor conflicte legate de punerea în aplicare a programului de legături personale.
• Prezentul document reunește principalele aspecte ale metodologiilor și procedurilor de lucru conforme cu legislația în vigoare și cu specificul fiecărei instituții implicate în prevenirea și intervenția în cazurile de încălcări ale dreptului părinților prevăzute de art. 8 din CEDO privind dreptul la respectarea vieții de familie și dreptul copilului prevăzut de art. 14 din legea 272/2004 de a păstra legătura cu ambii părinți.
• Se apreciază ca nu este în interesul minorilor de a se rupe legătura personală dintre părintele care nu a obținut custodia (părintele necustodian) și copii, întrucât, în primul rând, s-ar încălca dreptul părintelui necustodian prevazut de art. 8 din CEDO, respectiv dreptul la respectarea vieții de familie care implică relațiile intre copil și părinte și totodată s-ar incalca dreptul copilului prevazut de art. 14 din Legea nr. 272/2004 de a păstra legaturile personale cu ambii parinți, cu atat mai mult cu cat ar trebui sa existe o solidaritate în familia respectivă, care trebuie exprimată nu numai prin susținere financiară, ci și prin sprijin moral deoarece, viața de zi cu zi a relevat că minorii au nevoie de afecțiunea, sprijinul și indrumarea parintelui care nu are încredințat minorul. In același timp, copilul are dreptul de a-și cunoaște toate rudele, de a intreține relații personale cu acestea, iar părintele care deține incredințarea minorului nu poate împiedica relațiile personale ale acestuia cu celălalt părinte, alături de care minorul s-a bucurat in primii ani de viață, cu excepția cazurilor în care există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.(decizia civilă nr. 121 A din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj – Sectia Civilă, în dosarul nr. 14876/318/2007 a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant P. I. impotriva sentinței civile nr.162 din 16.01.2008 pronunțată de Judecatoria Tg-Jiu, in dosarul nr. 14876/318/2007)

I.2. Obiectivele metodologiei-cadru:

1. să ofere un instrument de lucru pentru toți profesioniștii care intervin în prevenirea și intervenția în cazurile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie;
2. să susțină intervenția interinstituțională și multidisciplinară în acest domeniu;
3. să promoveze activitățile de prevenire a tuturor formelor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie.

I.3. Specificații

Prezenta metodologie-cadru reflectă prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr. 18/1990, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare, și ale art. 8 din CEDO. Documentul de față:

1. reunește principiile de lucru care trebuie respectate în intervenția din domeniul prevenirii și combaterii obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie;
2. redă succint datele esențiale despre principalele forme de obstrucționare ale accesului copilului la întreaga sa familie pe baza literaturii de specialitate, studiilor și experienței câștigate în practica din serviciile de specialitate pe această problemă;
3. descrie acțiunile necesare pentru protecția copiilor și a familiilor în caz de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, în contextul larg al asistenței sociale din România;
4. subliniază rolul și responsabilitățile diferitelor instituții și ale profesioniștilor implicați în prevenirea și rezolvarea cazurilor;
5. stabilește proceduri de colaborare intra- și inter-instituțională în acest domeniu;
6. subliniază importanța formării profesionale inițiale și continue pentru toți profesioniștii care intervin în această problemă, precum și a pregătirii acestora în echipe multidisciplinare și interinstituționale. Pe baza acestui cadru metodologic comun, fiecare Direcție Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) va iniția semnarea unor convenții de parteneriat cu celelalte instituții publice și organisme private acreditate (OPA) relevante în domeniu din județul/sectorul municipiului București, pentru implementarea, detalierea și diseminarea prevederilor prezentei metodologii-cadru.

În acest context, o atenție specială trebuie acordată copiilor cu dizabilități și celor aflați în protecție specială, care sunt mai expuși riscului de a deveni victime ale obstrucționării acceslui la întreaga lor familie, întâmpinând, în același timp, dificultăți în a semnala aceste situații sau în a obține protecție adecvată. Prezenta metodologie-cadru este complementară cu Standardele minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului (Ordinul secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului nr. 288/2006 pentru aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului);

II. Principii de lucru. Cadru conceptual

II.1. Principii de lucru

Particularitățile vieții copilului implică respectarea unor principii și valori de către persoanele care sunt responsabile cu creșterea, îngrijirea, protecția și educarea lui. În consecință, profesioniștii care intervin în situații de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie trebuie să respecte următoarele principii specifice:

1. respectarea interesului superior al copilului în toate acțiunile și deciziile care îl privesc pe acesta;
2. evitarea și combaterea intervențiilor care victimizează copilul;
3. participarea copilului și a părintilor sai, după caz a persoanei de îngrijire, la procesul de rezolvare a situației de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie;
4. munca în echipă multidisciplinară, în rețea interinstituțională și în parteneriat cu familia;
5. asigurarea unei intervenții unitare și specializate pentru copil și/sau membrii familiei;
6. asigurarea și facilitarea accesului la servicii de sprijin și de specialitate pentru toți copiii din familie;
7. respectarea confidențialității și a normelor deontologice profesionale, fără prejudicierea activității de semnalare a situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie sau a activității de instrumentare a cazurilor.

II.2. Cadru conceptual

Înțelegerea comună a semnificației termenilor utilizați în acest domeniu de interferență este esențială pentru o comunicare fluentă și inteligibilă între profesioniștii care lucrează direct cu copilul și familia, în domenii diferite de activitate, sau/și cei care nu lucrează direct cu copilul (reprezentanții mass-mediei, liderii comunității etc.), dar care, prin activitatea pe care o desfășoară, au implicații asupra vieții copilului și familiei. În vederea stabilirii unui cadru conceptual comun, prezentul document:

1. recomandă utilizarea definițiilor existente în legislația internă;
2. propune o serie de definiții operaționale pentru diferitele forme de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie.

Astfel, obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie, denumit în continuare obstrucționarea accesului, reprezintă un concept complex și integrator pentru diversele forme de abuz fizic, verbal, emoțional, răpire și/sau dispariție, migrație în situații de risc, etc., raportându-se la toate mediile cu care copilul se află în relație: familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, medii sportive, comunitate etc.

În funcție de particularitățile comiterii actului de obstrucție, respectiv de raportul dintre cel care obstrucționeaza și copil, toate aceste forme de abuz asupra copilului pot fi subsumate următoarelor tipuri de abuz:

• abuz asupra propriei persoane,
• abuz interpersonal și
• abuz colectiv.

Prezenta metodologie-cadru se aplică în cazul tuturor copiilor români, inclusiv copiii români emigranți pe teritoriul altor state, precum și copiilor cetățeni străini, cu sau fără statut de refugiat, aflați pe teritoriul României, conform prevederilor Legii nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 3 lit. c) - e)]. Astfel, în privința copiilor străini imigranți pe teritoriul României există 3 aspecte care trebuie avute în vedere:

1. imigrația - acțiunea prin care o persoană își stabilește reședința obișnuită pe teritoriul unui stat membru pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, după ce, în prealabil, a avut reședința obișnuită într-un alt stat membru sau într-o țară terță;
2. azilul - toate aspectele legate de procedura de acordare a unei forme de protecție, regimul juridic al străinilor pe parcursul procedurii de acordare a unei forme de protecție, precum și după obținerea acesteia;
3. refugierea - imigrare umanitară prin care se acordă statutul de refugiat, la cerere, cetățeanului străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naționalitate, opinii politice sau apartenență la un anumit grup social, se află în afara țării de origine și care nu poate ori, datorită acestei temeri, nu dorește protecția acestei țări, precum și persoanei fără cetățenie care, fiind în afara țării în care își avea reședința obișnuită datorită acelorași motive menționate mai sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu dorește să se reîntoarcă.

Obstructionarea accesului la copil cuprinde o parte comună cu violența asupra copilului, respectiv abuzul fizic, emoțional și/sau psihologic, înfăptuită de părinți sau de reprezentantul legal.

III. Definiții operaționale

A. Obstrucționarea accesului

Obstrucționarea accesului reprezintă forme de interpunere produse de către părinți sau de orice altă persoană aflată în poziție de răspundere, putere ori în relație de încredere cu copilul, care ingrădesc, diminuează sau anulează prin orice metode sau mijloace posibilitatea copilului de a avea relații personale cu familia sa care nu locuiește cu el, prin vizită, găzduire sau orice alt tip de comunicare sau relaționare, punând astfel în pericol dezvoltarea intelectuală, psihică și sentimentală a minorului.

În funcție de caracteristicile și de gravitatea faptei, obstrucționarea accesului la copil antrenează răspunderea civilă, disciplinară sau penală a făptuitorului.

Obstructionarea accesului copilului la familia sa este un abuz.

Accesul copilului la întreaga sa familie se realizează prin găzduire, vizită, comunicare și relaționare prin orice mijloc și/sau prin cele stabilite in mod concret prin hotararea judecatorească sau de către serviciile specializate din cadrul DGASPC.

Principalele forme de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie sunt:

1. abuzul sub orice forma asupra copilului pentru a-l determina să renunțe la dreptul său de a avea relații personale cu părintele și familia acestuia cu care nu locuiește in mod frecvent;
2. interdicția expresă adresată celuilalt parinte sau rudelor acestuia de către părintele la care stă copilul pentru a lua sau menține legătura prin formele acceptate de instanță sau de DGASPC;
3. schimbarea domiciliului sau migrația într-o altă țară pentru a impiedica relațiile persoanale ale copilului cu întreaga sa familie cu care nu locuiește în mod frecvent;
4. șantajarea emoțională sau de alt tip pentru a-l determina pe copil să-l aleagă numai sau în principal pe părintele la care locuiește, în detrimentul celuilat părinte;
5. neasigurarea unui cadru propice în cazul vizitei părintelui și familiei acestuia la domiciliul minorului, în principal prin neasigurarea unei camere doar pentru copil și parinte sau chemarea altor copii sau persoane în intervalul de vizită, distragerea atenției copilului spre alte activități sau lucruri astfel incât acesta să-și neglijeze sau să respingă părintele aflat in vizită, discuții în contradictoriu între părintele care locuiește cu copilul și părintele sau familia acestuia aflat in vizită.

B. Abuzul

Abuzul este definit în Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 89 alin. (1)] și poate îmbrăca diferite forme, fiind clasificat ca abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic. Din punct de vedere criminologic, abuzul împotriva copilului este comis cu intenție, directă sau indirectă.

1. Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacțiunii, singulară sau repetată, cu o persoană aflată în poziție de răspundere, putere ori în relație de încredere cu acesta, fiind un rezultat al unor acte intenționate care produc suferință copilului în prezent sau în viitor.
2. Abuzul emoțional constă în expunerea repetată a copilului la situații al căror impact emoțional depășește capacitatea sa de integrare psihologică. Abuzul emoțional vine din partea unui adult care se află în relație de încredere, răspundere sau putere cu copilul. În mod concret, aceste acte pot fi umiliri verbale și nonverbale, intimidări, amenințări, terorizări, restrângeri ale libertății de acțiune, denigrări, acuzații nedrepte, discriminări, ridiculizări și alte atitudini ostile sau de respingere față de copil, de unul din părinții săi sau față de o persoana foarte apropiată acestuia.
3. Dacă abuzul emoțional este repetitiv și susținut, duce la afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului (de exemplu, structura de personalitate, afectele, cognițiile, adaptarea, percepția), devenind abuz psihologic, care are consecințe mai grave decât abuzul emoțional și pe termen lung asupra dezvoltării copilului.Copilul care este obstrucționat în accesul la întreaga sa familie suferă indirect un abuz emoțional și/sau psihologic.
4. Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau a unui adolescent minor dependent și imatur din punctul de vedere al dezvoltării psihosexuale în activități sexuale pe care nu este în măsură să le înțeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa ori pentru dezvoltarea sa psihosexuală, activități sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violență sau seducție ori care transgresează tabuurile sociale legate de rolurile familiale; aceste activități includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără penetrare sexuală. În această categorie pot intra:

• molestarea sexuală, expunerea copilului la injurii sau limbaj cu conotație sexuală, precum și atingerea copilului în zonele erogene cu mâna sau prin sărut, indiferent de vârsta copilului;
• situațiile care duc la satisfacerea nevoilor sexuale ale unui adult sau ale unui alt copil care se află într-o poziție de responsabilitate, putere ori în relație de încredere cu copilul victimă;
• atragerea sau obligarea copilului la acțiuni obscene;
• expunerea copilului la materiale obscene sau furnizarea de astfel de materiale acestuia etc.;
• căsătoria timpurie sau logodna copiilor care implică relații sexuale (mai ales în comunitățile de romi);
• mutilarea genitală;
• hărțuirea sexuală, definită pentru locul de muncă, pentru copiii care lucrează în sistemul formal aflat fie sub incidența Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul muncii, fie sub incidența Codului civil.

C. Neglijarea

Neglijarea este definită în Legea nr. 272/2004, cu modificările ulterioare [art. 89 alin. (2)]. Neglijarea se poate prezenta sub mai multe forme:

1. neglijarea alimentară - privarea de hrană, absența mai multor alimente esențiale pentru creștere, mese neregulate, alimente nepotrivite sau administrate necorespunzător vârstei copilului;
2. neglijarea vestimentară - haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici, haine murdare, lipsa hainelor;
3. neglijarea igienei - lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziți;
4. neglijarea medicală - absența îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor și a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise de medic, neprezentarea la programe de recuperare;
5. neglijarea educațională - substimulare, instabilitatea sistemului de pedepse și recompense, lipsa de urmărire a progreselor școlare;
6. neglijarea emoțională - lipsa atenției, a contactelor fizice, a semnelor de afecțiune, a cuvintelor de apreciere;
7. părăsirea copilului/abandonul de familie, care reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

D. Forme particulare ale obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie

1. Sindromul Munchausen prin transfer reprezintă crearea artificială de către părinte (de regulă, mama) a unei boli a copilului; boala este indusă prin administrarea voluntară a unor medicamente sau substanțe ori prin susținerea existenței unor simptome la copil care nu au fost niciodată confirmate de către specialiști. În ambele cazuri, părinții solicită medicilor numeroase investigații medicale sau chirurgicale, victimizând repetat copilul. Orice semn funcțional poate fi invocat de către părinți pentru a obține investigații și proceduri dureroase și intruzive pentru copil.
2. Sindromul Stockholm, cunoscut în psihologie ca fenomenul prin care victima exprimă adulație, gratitudine și alte sentimente pozitive față de abuzator, aparent irațional, în lumina pericolului și a riscurilor suportate de către victimă (descoperit inițial la ostatici). Acesta poate face dificilă identificarea abuzului.

Observații:

1. Prin definițiile menționate anterior, prezenta metodologie-cadru recunoaște că obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie poate fi comisă de către părinți, persoane cunoscute de copil sau străine acestuia, precum și de alți copii decât copilul victimă. Astfel, aceste acte se pot produce atât în familie, cât și în instituții publice ori private, adresate copilului și/sau familiei, precum și în afara acestora.
2. Această delimitare între diferitele forme de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie este doar de ordin teoretic, deoarece, în realitate, frecvent, există o combinație între ele.

IV. Managementul de caz în situațiile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie

Metoda managementului de caz pentru situațiile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie se aplică conform prevederilor Ordinului Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție nr. 288/2006, care se completează cu aspectele specifice menționate în acest capitol.

Managementul de caz este un proces care implică parcurgerea următoarelor etape principale, care sunt particularizate în cele ce urmează pentru situațiile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie:

1. identificarea, semnalarea, evaluarea inițială și preluarea cazurilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie;
2. evaluarea detaliată, comprehensivă și multidimensională a situației copiilor victime ale obstrucționării accesului, precum și a situației familiei acestora și a presupusului făptuitor;
3. planificarea serviciilor specializate și de sprijin, precum și a altor intervenții necesare pentru reabilitarea copiilor victime ale obstrucționării accesului, inclusiv servicii sau intervenții adresate familiei și presupusului făptuitor;
4. furnizarea serviciilor și a intervențiilor: asistarea copiilor, precum și a familiei în obținerea și utilizarea serviciilor necesare și declanșarea, la nevoie, a unor proceduri legale;
5. monitorizarea și reevaluarea periodică a progreselor înregistrate, a deciziilor și a intervențiilor specializate;
6. etapa de încheiere sau etapa finală a procesului de furnizare a serviciilor și intervențiilor specializate, cu monitorizarea postservicii și închiderea cazului.

Aceste etape sunt interdependente, în unele cazuri se întrepătrund și nu se desfășoară în mod obligatoriu în ordinea prezentată mai sus. De asemenea, este foarte important ca profesioniștii să încurajeze și să susțină implicarea și participarea copilului și a familiei în toate etapele acestui proces, atunci când acest lucru este posibil, ținând cont de gradul de maturitate al copilului și prin utilizarea unor modalități adecvate.

Etapele enumerate anterior sunt particularizate pentru echipa multidisciplinară a compartimentului de intervenție în situații de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuțiile și Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Aceste etape trebuie respectate în activitatea oricărui serviciu specializat pentru protecția copilului împotriva obstrucționarii accesului copilului la întreaga sa familie. Se recomandă ca în structura compartimentului de intervenție în situații de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, denumit în continuare compartimentul specializat, să se regăsească: serviciul telefonul copilului cu echipa mobilă de intervenție în cazurile de urgență, reprezentanții DGASPC în echipa intersectorială locală pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă, serviciul social stradal pentru copiii străzii, compartimentul violența în familie si compartimentul obstrucționare acces.

Totodată, se recomandă ca serviciul telefonul copilului să își extindă activitatea pentru situațiile de urgență referitoare la obstrucționarea accesului și având în componența echipei mobile de intervenție specialiști în domeniul prevenirii și combaterii obstrucționării accesului. Echipa intersectorială locală (EIL) pentru prevenirea și combaterea exploatării copiilor prin muncă va avea atribuții și în domeniul obstrucționării accesului. EIL nu se suprapune peste echipa multidisciplinară și interinstituțională de evaluare și/sau intervenție pentru cazurile de obstrucționare a accesului. EIL are rol consultativ pentru managerii de caz, în ceea ce privește particularitățile cazurilor și cooperarea dintre instituțiile participante la managementul de caz, precum și pentru factorii de decizie, în ceea ce privește elaborarea de strategii, revizuirea acestora, înființarea de servicii, realizarea de activități de prevenire prin formularea unor recomandări.

Componența EIL este stabilită prin hotărâre a consiliului județean/local în cazul sectoarelor municipiului București, EIL este coordonată de DGASPC, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii, iar membrii acesteia sunt reprezentanți ai următoarelor instituții:

1. DGASPC;
2. Inspectoratul Județean de Poliție/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și unități de poliție ale sectoarelor;
3. Inspectoratul de Jandarmi Județean/Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București;
4. Direcția Județeană de Sănătate Publică/Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București;
5. Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Școlar General al Municipiului București;
6. organizații neguvernamentale.

Se recomandă totodată implicarea reprezentanților primăriilor, sindicatelor, patronatelor, bisericilor, serviciilor de probațiune, unităților de medicină legală și centrelor regionale ale Ministerului Administrației și Internelor - Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane. Între instituțiile membre EIL se încheie convenții de parteneriat pe o perioadă minimă de 3 ani.

EIL are următoarele responsabilități:

1. la solicitarea managerului de caz, oferă expertiză prin membri săi (informații de specialitate, consultare pe caz, referiri către alți specialiști, facilitarea implicării instituției în cazul respectiv);
2. la solicitarea managerului de caz, facilitează cooperarea dintre instituțiile participante la managementul de caz;
3. analizează anual datele statistice realizate de DGASPC privind obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie;
4. formulează recomandări privind îmbunătățirea activității din domeniul prevenirii și combaterii obstrucționării accesului (planuri de acțiuni, propuneri de revizuire a strategiilor și planurilor existente, înființarea de noi servicii, derularea de acțiuni de prevenire, diseminarea de bune practici, informarea publicului, formarea profesioniștilor), pe care le înaintează factorilor de decizie de pe plan județean în cadrul raportărilor bianuale;
5. întocmește rapoarte bianuale privind activitatea din domeniul prevenirii și combaterii obstrucționării accesului, în baza analizei datelor statistice, a bunelor practici colectate și a altor informații relevante;
6. identifică exemple de bune practici în domeniu, în vederea diseminării acestora către profesioniști;
7. participă la activități de prevenire în școli și comunități, precum și de informare a publicului, inclusiv prin mass-media;
8. informează colegii din instituția proprie și structurile din teritoriu cu privire la prezenta metodologie-cadru și alte acte normative în domeniu;
9. participă la programe de formare a profesioniștilor în domeniu;
10. întocmește raportul anual privind activitatea din domeniul prevenirii și combaterii obstrucționării accesului copilului la familia sa, pe care îl înaintează Direcției Generale pentru Protecția Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (DGPC - MMFPS). Raportul anual cuprinde recomandări privind îmbunătățirea legislației, a mecanismelor de monitorizare și bunele practici identificate.

Responsabilitățile EIL sunt trecute în fișa de post a fiecărui membru. Pentru realizarea celor menționate anterior se organizează lunar reuniuni de lucru, conform procedurilor interne ale fiecărei echipe, aprobate de fiecare instituție.

IV.1.1. Identificarea situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie

Identificarea situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, parinți și rude, se realizează la cererea persoanelor direct implicate și de către profesioniștii care interacționează cu copilul în diverse domenii de activitate, în sistemul public sau privat: protecția copilului, asistență socială, sănătate, educație, poliție, justiție etc. Indicii cu privire la existența unei situații de obstrucționare a accesului copilului la parinți și rudele sale sunt identificate adesea în primul rând de către profesioniștii din sistemul educațional, de sănătate sau din asistența socială. Aceștia au avantajul de a avea atât contact direct cu copilul, cât și posibilitatea de a fi stabilit o relație cu copilul și familia sa, cunoscând astfel bine situația acestuia.

IV.1.2. Semnalarea/Sesizarea situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la parinți sau rudele acestuia

Semnalarea este procesul prin care o situație de obstrucționare a accesului este adusă la cunoștința autorităților abilitate să ia măsuri în interesul copilului, urmând ca acestea să asigure accesul acesteia la serviciile specializate din acest domeniu și o atitudine potrivit legii față de presupusul făptuitor.

A. Cine face semnalarea?

Semnalarea suspiciunii sau a situației de violență poate fi făcută de către:

1. copilul victimă a obstrucționării accesului;
2. parintele sau rudele copilului caruia i se obstructioneaza accesul;
3. orice persoană care intră în contact cu copilul victimă, în mediul familial, comunitar sau profesional. În consecință, această persoană poate fi un membru al familiei, o rudă, un vecin sau un alt cunoscut al familiei, un martor, dar și profesioniști cu profiluri diferite, cum ar fi: personal medico-sanitar (medicul de familie, pediatrul, asistentul medical comunitar etc.), psihologi, psihoterapeuți, cadre didactice (educatorii din creșe, grădinițe, învățătorii din ciclul primar, profesorii din școli, licee, școli profesionale etc.), polițiști, jandarmi, personal din diverse instituții (servicii rezidențiale pentru copii, centre de reeducare și penitenciare pentru minori și tineri), asistenții sociali din cadrul SPAS, persoanele cu atribuții în asistența socială de la nivelul comunelor, preoți, reprezentanți a mass-mediei etc.

În cazul în care există o îndoială cu privire la veridicitatea unor fapte și, consecutiv, la oportunitatea semnalării, acest obstacol poate fi depășit prin comunicarea cu alți profesioniști, cu precădere cu experții aflați în evidența DGASPC. Orice prezumție de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie trebuie să declanșeze un proces de semnalare către autoritățile abilitate, chiar dacă acesta nu se va confirma.

Observații:

1. Sunt frecvente situațiile în care cazurile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie ajung în dezbaterea mass-mediei înainte de a fi semnalate autorităților abilitate și de a fi luate măsurile necesare și corespunzătoare în acord cu interesul superior al copilului în cauză. Acest tip de semnalare are consecințe negative pentru copil fie prin încălcarea dreptului său la intimitate și imagine, fie prin luarea de măsuri urgente inadecvate de către autoritățile abilitate. Din acest motiv este necesar ca toți profesioniștii, inclusiv din mass-media, să cunoască drepturile copilului și obligativitatea semnalării acestor cazuri la DGASPC. Pe de altă parte, astfel de situații care nu sunt semnalate de reprezentanții mass-mediei la DGASPC, dar sunt relevate în presă, trebuie să se impună ca autosesizări ale autorităților abilitate, cu precădere ale DGASPC. Autosesizarea DGASPC se realizează și în cazul situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie relevate de presă.
2. Semnalările efectuate la alte autorități abilitate decât DGASPC se constituie ulterior, în mod obligatoriu, în referiri ale acestora către DGASPC.

B. Pe ce cale se face semnalarea?

Semnalarea se poate face:

1. direct - persoana care semnalează, inclusiv copilul victimă, se prezintă direct la una dintre autoritățile abilitate;
   
2. prin intermediul telefonului - în această situație se pot utiliza următoarele tipuri de servicii telefonice: serviciul telefonic obișnuit al autorităților abilitate, serviciul telefonul copilului de la nivelul DGASPC (de exemplu, 983, 9852);
   
3. cazurile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie pot fi semnalate și la Asociația Telefonul Copilului, care deține licența pentru implementarea numărului unic european de asistență pentru copii (116.111). Prin intermediul acestui număr de telefon se oferă informații și consiliere cu privire la promovarea și respectarea drepturilor copiilor, îndrumare către instituțiile în măsură să acorde asistența necesară, urmărirea modului de soluționare a cazurilor, monitorizarea respectării drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate și informarea instituțiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii. În baza protocoalelor încheiate, Asociația Telefonul Copilului semnalează cazurile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie autorităților abilitate:
   
   1. cazurile de copii dispăruți se semnalează la numărul de telefon 116.000 (numărul unic european pentru dispariții de copii);
      
   2. în scris - persoana care semnalează face o sesizare scrisă a situației presupuse sau existente de obstrucționare a accesului, pe care o înaintează autorităților abilitate;
      
4. prin autosesizare de către autoritățile abilitate - profesioniștii din cadrul acestor autorități se pot întâlni cu situații care relevă sau ridică suspiciunea unui act de obstrucționare a accesului, caz în care trebuie să inițieze procedurile utilizate în mod obișnuit în astfel de situații, cu precădere a celor din poliție.

C. Unde se face semnalarea?

Semnalarea situațiilor de obstrucționare a accesului se face la DGASPC. În situația în care semnalarea situației de violență s-a făcut la SPAS, poliție sau parchet, aceste autorități, în baza atribuțiilor ce le revin potrivit legislației specifice care le reglementează activitatea, vor asigura informarea partilor implicate cu privire la serviciile de specialitate ce pot fi oferite/asigurate de către DGASPC, având în vedere atribuțiile acesteia în ceea ce privește asigurarea/facilitarea accesului la servicii specializate pentru copil și familia sa. Referirea implică realizarea unui document, înregistrat în evidențele instituției și transmis la DGASPC atât direct, cât și prin intermediul clientului (părintele/reprezentantul legal), iar în unele situații și prin contactarea telefonică. Documentul scris va conține cel puțin principalele informații despre cazul respectiv, conform modelului fișei de semnalare, și date referitoare la acțiunile care urmează a fi întreprinse pe termen scurt și persoanele care le vor efectua. În acest scop, DGASPC, SPAS, poliția și parchetul nominalizează persoane care să mențină contactul între aceste instituții pe această problematică (date de contact).

IV.1.3. Evaluarea inițială

În timpul procesului de semnalare debutează subetapa evaluării inițiale. Evaluarea inițială reprezintă procesul prompt și sumar prin care este colectată și verificată, într-o primă instanță, informația cu privire la suspiciunea sau situația de obstrucționare a accesului. Modelul fișei de evaluare inițială a situațiilor de obstrucționare a accesului urmează a fi aprobat prin ordin al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Evaluarea inițială va putea stabili dacă:

1. este într-adevăr un caz de obstrucționare a accesului și va fi preluat de către DGASPC;
2. suspiciunea persistă, dar nu poate fi probată, situație în care DGASPC îl va considera un caz activ, îl va prelua și va iniția evaluarea detaliată;
3. este un copil aflat în situație de risc de obstrucționare a accesului și DGASPC va referi cazul SPAS/persoanelor cu atribuții în asistență socială;
4. semnalarea este nejustificată și/sau, dacă este cazul, se va face referire de către DGASPC către alte instituții.

Cine realizează evaluarea inițială a cazului?

Evaluarea inițială se realizează de către asistenții sociali din cadrul SPAS sau de către persoanele cu atribuții în asistență socială de la nivelul primăriilor. În lipsa acestora, se recomandă utilizarea experților (asistenți sociali, psihologi) din cadrul serviciilor, publice sau private, specializate pentru prevenirea și combaterea obstrucționării accesului.

Excepția o reprezintă evaluarea în situații de urgență, care se realizează de către echipa mobilă de intervenție a serviciului telefonul copilului.

Situația semnalată se înregistrează la DGASPC și se distribuie compartimentului specializat.

Șeful compartimentului specializat va desemna o persoană pentru a efectua demersurile necesare cu privire la evaluarea inițială. Aceasta va solicita, prin intermediul unei note telefonice, realizarea evaluării inițiale de către persoanele menționate anterior.

În cazul în care este vorba despre o referire de la SPAS/persoane cu atribuții în asistență socială (care au primit semnalarea), acestea vor trimite evaluarea inițială fără o solicitare prealabilă din partea DGASPC.

În anumite situații, cu acordul șefului de compartiment, se poate decide ca evaluarea inițială să se realizeze de către SPAS/persoanele cu atribuții în asistență socială împreună cu persoana desemnată din cadrul compartimentului DGASPC. La finalul evaluării inițiale, această persoană va lua decizia de a se prelua sau nu cazul de către DGASPC.

Pe parcursul evaluării inițiale se vor respecta aceleași recomandări cu privire la principiile și modalitățile efectuării interviului cu copilul și cu persoanele de referință.

IV.2. Evaluarea detaliată, comprehensivă și multidimensională a situației de obstrucționare a accesului, precum și a familiei acestora și a presupusului făptuitor

Odată cu înregistrarea fișei de semnalare, situația copilului respectiv devine subiect de evaluare. Directorul DGASPC desemnează/nominalizează un manager de caz, care poate să fie angajat al DGASPC, al unui organism privat acreditat (OPA)/organizații neguvernamentale acreditate sau al unor forme independente de exercitare a profesiei de asistent social recunoscute de lege.

IV.2.1. Echipa multidisciplinară și interinstituțională

Situația unui copil victimă a obstrucționării accesului la familia sa poate prezenta aspecte complexe legate de copil, familie și presupusul făptuitor, astfel încât nu este suficient și nu este recomandabil ca un singur profesionist să o evalueze. Implicarea unei echipe multidisciplinare în evaluarea acestor situații reduce presiunea asupra copilului și crește cantitatea și calitatea datelor obținute și pertinența deciziei.

Echipa multidisciplinară și interinstituțională poate interveni atât în procesul de evaluare, cât și în furnizarea serviciilor specializate.

Nu există o formulă standard în ceea ce privește componența echipei în funcție de obiectivele acesteia - evaluare sau intervenție -, însă există câteva categorii de profesioniști care fac parte din componența minimă obligatorie:

1. asistentul social, care de regulă este și managerul de caz (dacă acesta are competențele cerute de legislație);
2. psihologul (de regulă dintr-un compartiment/serviciu specializat al DGASPC);
3. polițistul. În funcție de tipologia cazului, se poate colabora cu unul sau mai mulți polițiști, cu predilecție din cadrul următoarelor structuri: Ordine publică (poliția de proximitate și posturile de poliție), Analiză, prevenire și cercetare, Cercetare penală și Combaterea crimei organizate, precum și ofițerul de poliție care este membru desemnat în Comisia pentru Protecția Copilului (CPC).
4. juristul (de regulă, juristul DGASPC).

Se recomandă ca asistentul social, psihologul și juristul să fie angajați ai DGASPC, iar polițistul să participe la întâlnirile periodice ale echipei prin delegare din partea propriei instituții și la invitația managerului de caz. DGASPC poate încheia convenții de colaborare cu instituțiile din care provin membrii echipei multidisciplinare, punându-i-se la dispoziție o listă de persoane care pot face parte din echipă la un moment dat, în funcție de caz. Participarea în cadrul echipei va fi parte a sarcinilor de serviciu și responsabilitățile acestora în cadrul echipei vor fi incluse în fișele de post.

Pe lângă membrii unei echipe minim constituite pot fi implicați și alți profesioniști care, prin pregătirea profesională sau prin vocație, pot aduce un plus de calitate serviciilor oferite de echipa multidisciplinară. Astfel, acești profesioniști devin membri ai rețelei de intervenție și pot fi:

• cadre didactice;
• medici legiști;
• terapeuți specializați;
• consilieri de probațiune;
• avocați;
• preoți;
• persoana de îngrijire;
• persoana de referință a copilului.

Managerul de caz este cel care asigură coordonarea echipei multidisciplinare și a furnizării serviciilor de către ceilalți profesioniști din rețeaua de intervenție și va fi informat inclusiv cu privire la fiecare etapă procesuală a cazului. Pe parcursul managementului de caz se recomandă întâlniri cel puțin săptămânale ale echipei multidisciplinare, convocările fiind în sarcina managerului de caz. La aceste întâlniri, în funcție de situație, pot participa și profesioniștii din rețeaua de intervenție.

IV.2.2. Principiile evaluării

1. Informațiile cu privire la rezultatele evaluării sunt confidențiale.
2. Rezultatele evaluării nu sunt cu titlu definitiv, evaluarea trebuie reluată periodic.
3. Evaluarea privește ansamblul nevoilor copilului, precum și perspectivele sale de progres.
4. Evaluarea trebuie să fie unitară, să urmărească și să opereze cu aceleași obiective, criterii și metodologii pentru toți copiii.
5. Evaluarea presupune o muncă în echipă multidisciplinară și în rețea, cu participarea activă și responsabilizarea tuturor profesioniștilor implicați.
6. Evaluarea se bazează pe un parteneriat autentic cu beneficiarii direcți ai acestei activități: copilul și persoanele apropiate sau care îl au în ocrotire.

Confidențialitatea

1. Profesionistul care evaluează copilul și/sau adultii, precum și persoanele de referință dezvăluie managerului de caz și echipei multidisciplinare acele informații relevante care pot duce la concluzii și luarea de decizii pertinente;
2. Rezultatele evaluării sunt documentate și dezvăluite familiei și copilului în funcție de gradul său de maturitate. Dezvăluirea acestor date se face după încheierea procesului de evaluare detaliată. Managerul de caz stabilește împreună cu echipa dacă furnizarea informațiilor se va face de către fiecare membru al echipei, în funcție de tipul evaluării, sau de către managerul de caz;
3. Managerul de caz poate dezvălui date din procesul de evaluare altor profesioniști din cadrul rețelei de intervenție în cazul în care aceștia trebuie să participe la evaluarea detaliată sau la furnizarea de servicii pentru copil, familie și alte persoane de referință. Datele care pot fi dezvăluite sunt hotărâte de comun acord în echipa multidisciplinară;
4. Toate informațiile legate de caz sunt confidențiale față de publicul larg, mass-media și alți profesioniști care nu sunt implicați în cazul respectiv, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția echipelor de control/inspecție prevăzute de lege;
5. Există date care nu pot fi dezvăluite nici echipei multidisciplinare, nici celorlalți profesioniști implicați în rezolvarea cazului, așa cum este, de exemplu, numele persoanei care a semnalat suspiciunea sau situația de obstrucționare a accesului. Acest tip de informații nu poate fi dezvăluit decât instanței, la cererea expresă a acesteia.

Întrebări la care trebuie să găsească răspuns membrii echipei multidisciplinare în evaluarea situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la familia sa:

1. Este sau a fost, într-adevăr, copilul obstrucționat sa aibă acces la parinții și rudele sale?
2. Este situația copilului atât de dramatică încât necesită scoaterea din mediul său?
3. Ce argumente se pot aduce pentru a susține obstrucționarea accesului copilului la parinții si rudele sale?
4. Cum a reacționat/reacționează copilul la obstrucționarea accesului?
5. Există vreun risc pentru siguranța prezentă sau viitoare a copilului?
6. Cât este de mare probabilitatea repetării acestei situații?
7. Se poate presupune că persoanele care îngrijesc copilul ar putea fi îndrumate, prin intermediul unor servicii specializate, să își modifice comportamentul față de copil și circumstanțele de viață ale acestuia, în condiții care nu pun în primejdie imediată viața sau dezvoltarea copilului?
8. Posibilitățile oferite copilului în cazul intervenției sunt într-adevăr superioare situației în care se afla el înainte de intervenție?
9. Au fost sesizate organele de urmărire penală în situația în care se apreciază că a fost săvârșită o faptă penală?
10. Abuzul săvârșit implică incriminarea legală a făptuitorilor?
11. Ce fapte au comis cu adevărat presupușii făptuitori?

IV.2.3. Interviul

Contactul realizat de către asistentul social, psihologul sau polițistul cu copilul victimă poate marca semnificativ desfășurarea evaluării detaliate și a investigațiilor. Întrevederea cu copilul cere o adaptare constantă din partea adultului și o bună cunoaștere a modalităților obișnuite de comunicare cu copilul. Pașii recomandați în intervievare sunt următorii:

1. pregătirea interviului;
2. stabilirea contactului cu copilul victimă a obstrucționării accesului și părintele/persoana protectoare;
3. cunoașterea caracteristicilor copilului;
4. explorarea problemei și a contextului;
5. însumarea celor exprimate de persoana intervievată;
6. formularea unui diagnostic prezumtiv multidimensional;
7. acordarea sprijinului și negocierea continuă a relației cu copilul.

A. Interviul cu copilul

Intervievarea este o metodă de evaluare folosită de către psiholog și asistentul social (vezi pct. IV.2.4.) cu scopul de a identifica nevoile copilului și ulterior necesarul de servicii de reabilitare și reintegrare socială. Interviul cu copilul trebuie făcut într-un loc perceput de către acesta ca fiind sigur: acasă, la școală, într-un cabinet etc. Cel mai indicat loc pentru intervievarea/audierea copilului este cabinetul psihologului, cabinet obligatoriu dotat cu oglindă unidirecțională și sistem de înregistrare audiovideo. Aceste facilități trebuie furnizate obligatoriu în cadrul centrelor de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat, publice și private, conform prevederilor Ordinului Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopție nr. 177/2003. Prin intermediul acestor facilități se pot obține următoarele:

1. participarea altor profesioniști implicați în rezolvarea cazului, în spatele oglinzii unidirecționale, cu posibilitatea nuanțării interviului în funcție de informațiile care sunt necesare, conform profilului profesional al fiecăruia;
2. constituirea unor probe audiovideo, cu consimțământul copilului și al familiei sale, care pot fi folosite în instanță;
3. prevenirea revictimizării repetate a copilului, în situația repovestirii faptelor de abuz de mai multe ori.

În situația în care sunt și alți copii implicați în cazul respectiv, se poate pune în discuție intervievarea lor în grup. Acest lucru are și avantaje și dezavantaje care trebuie cântărite bine de către evaluator. De exemplu, există avantajul ca investigarea să fie facilitată de interacțiunea dintre copii, dar și dezavantajul inducerii unor răspunsuri eronate de la un copil la altul. De aceea, se recomandă abordarea inițial individuală și ulterior colectivă. Se recomandă realizarea unor protocoale de interviu (minimul întrebărilor necesare/relevante) adaptate formelor de obstrucționare a accesului asupra copilului. Protocoalele de interviu se realizează de către membrii cei mai implicați ai echipei multidisciplinare - psihologul și polițistul, la care se adaugă magistrații (procuror, judecător) implicați în astfel de cazuri. Aceste protocoale vor avea avizul instituțiilor la care lucrează profesioniștii în cauză. Se recomandă ca luarea declarației copilului să aibă loc într-un mediu în care copilul se simte confortabil și în siguranță, chiar dacă acesta nu este secția de poliție sau sediul parchetului competent. În acest caz, polițistul sau procurorul se deplasează la cabinetul psihologului, dotat cu oglindă unidirecțională și sistem de înregistrare audiovideo. Este preferabil ca luarea declarației copilului să fie pregătită din timp, în colaborare cu managerul de caz. Atunci când este posibil, este recomandată consultarea copilului cu privire la planificarea audierii sale. Conform Legii nr. 272/2004, cu modificările ulterioare, la luarea declarației vor lua parte obligatoriu psihologul care face parte din echipa multidisciplinară (de regulă, psihologul angajat al DGASPC), precum și părinții/reprezentantul legal pentru copiii cu vârsta sub 14 ani. În anumite situații, pe lângă persoanele prevăzute de lege, se recomandă să fie de față o persoană cu care copilul a dezvoltat o relație de încredere, cu rol de sprijin. La solicitarea copilului cu vârsta peste 14 ani, interviul poate avea loc fără acordul și/sau prezența părinților/părintelui protector/reprezentantului legal. Toate înregistrările, inclusiv fotografierea, se realizează cu informarea și acordul copilului, ținând cont de gradul său de maturitate, precum și cu informarea și consimțământul scris al părinților/părintelui protector/reprezentantului legal. Totodată, se recomandă solicitarea în prealabil de informații de la managerul de caz cu privire la situația copilului și oportunitatea luării unei declarații acestuia, consemnată în scris, precum și identificarea altor mijloace de probă. Printre criteriile pe baza cărora se poate evalua dacă luarea directă a declarației copilului în vederea utilizării ei ca probă este oportună și în ce condiții, enumerăm:

1. circumstanțele personale ale copilului (de exemplu, vârsta, gradul de dezvoltare, posibile dizabilități etc.);
2. dacă declarația astfel obținută va fi o probă suficient de concludentă și pertinentă;
3. tipul și gravitatea obstrucționării accesului si consecințe ale acestora;
4. împrejurările în care a avut loc fapta (inclusiv relația copilului cu presupusul făptuitor);
5. starea mintală a copilului (de exemplu, șoc sau stres posttraumatic);
6. posibile temeri referitoare la intimidare sau incriminare;
7. dacă copilul este dispus și cooperant în vederea luării unei declarații. Intervievarea repetată trebuie evitată.

Înainte de luarea declarației, copilului i se va explica, într-un limbaj pe care acesta îl înțelege, scopul audierii. Persoana care ia declarația se va prezenta și va explica care este rolul său și cum se va desfășura interviul. Se recomandă ca primele întrebări să aibă ca scop stabilirea unei relații la nivel emoțional cu copilul audiat. În continuare, se vor solicita descrieri detaliate ale faptelor trăite de copil, prin:

1. descriere liberă;
2. întrebări deschise și
3. întrebări specifice.

Nota: trebuie vazuta metodologia din manualul de PAS / Johana Burke

Interviul cu copilul, respectiv audierea copilului trebuie să fie realizat/realizată de către profesioniști pregătiți în acest sens.

B. Evaluarea gradului de veridicitate a mărturiilor copilului

Membrii echipei și ai rețelei de intervenție trebuie să fie preocupați de protejarea copilului și îmbunătățirea situației sale și, mai apoi, de aflarea adevărului cu privire la existența unui caz de obstrucționare a accesului. În vederea asigurării veridicității celor declarate sau identificate în interviul cu copilul se pot folosi următoarele mijloace:

1. descrierea verbală sau comportamentală a obstrucționării accesului;
2. colectarea informației cu privire la context;
3. verificarea concordanței dintre reacția emoțională a copilului și comportamentul descris, starea funcțională a copilului și circumstanțele interviului.

Se pot explora ipoteze alternative obstrucționării accesului prin găsirea inconsistențelor în răspunsuri, relevarea elementelor neobișnuite sau improbabile ori găsirea altor explicații. În sprijinul afirmațiilor făcute de copil pot veni:

1. declarația din partea presupusului făptuitor;
2. datele medicale;
3. afirmațiile unor martori;
4. alte probe furnizate de poliție.

C. Intervievarea părintelui/persoanei protectoare

În cele mai multe cazuri părintele protector este mama, însă identificarea părintelui/persoanei protectoare se face doar după observarea atașamentului copilului coroborată cu evaluarea atașamentului adultului și stabilirea adevărului asupra celor întâmplate.

Indiferent cine este părintele/persoana protectoare, este necesară intervievarea mamei pentru:

1. colectarea informației privitoare la dezvoltarea copilului și alte evenimente relevante;
2. a determina dacă mama este protectivă față de copil;
3. a elimina suspiciunea unei manipulări din partea mamei, deoarece de cele mai multe ori reacția acesteia este aceea de negare;
4. a înțelege dinamica evenimentelor din viața copilului.

Factorii care trebuie evaluați pentru a vedea dacă mama acționează în interesul copilului sunt:

1. calitatea relației dintre mamă și copil;
2. gradul de dependență a copilului fata de mama;
3. dorinta ei de a indeparta pe tatal si rudele copilul din viata acestuia.

D. Interviul cu presupusul făptuitor

Evaluarea calității relației dintre presupusul făptuitor și copil este utilă din următoarele perspective:

1. obținerea unei eventuale reconcilieri emoționale între aceștia, chiar dacă făptuitorul este pedepsit conform legii;
2. evitarea unei traumatizări a copilului în cazul pedepsirii unui făptuitor față de care copilul este atașat. În această situație, se recomandă consilierea și suportul pentru copil.

De reținut că orice făptuitor are tendința de a ascunde anumite aspecte ale celor petrecute și de aceea informația furnizată de acesta trebuie confruntată cu cea din alte surse.

În urma stabilirii identității presupusului făptuitor, autoritățile abilitate îi pot cere să se implice atât în derularea investigării cazului, cât și în propria recuperare prin terapie și reinserție socială. În consecință, lucrul cu presupusul făptuitor se va realiza numai de către un profesionist, de regulă psihoterapeut specializat pentru acest gen de activitate, angajat al serviciilor de probațiune.

O situație specială o constituie aceea în care presupusul făptuitor este la rândul lui copil și măsurile recuperatorii trebuie să primeze asupra celor punitive.

IV.2.4. Tipurile de evaluare

Principalele tipuri de evaluare detaliată:

A. psihologică;

B. socială;

C. psihosociala;

D. juridică;

E. evaluarea riscurilor;

F. riscul de recadere.

A. Evaluarea psihologică

Informațiile privind situațiile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie se obțin prin observarea și adresarea directă (interviul) a copilului și/sau parintelui, precum și a celorlalte persoane relevante.

Observarea se referă la urmărirea comportamentului nonverbal al copilului, care poate indica o posibilă situație de conditionare sau de alta natura asupra sa. În acest caz se urmărește în plus relația părinte-copil, cum ar fi: receptivitatea părintelui la nevoile copilului, disponibilitatea de a-i răspunde, exprimarea atenției față de copil, dovedirea unei atitudini afectuoase, calde sau, dimpotrivă, a uneia reci, distante și eventual amenințătoare. La acestea se pot adăuga informații privind tonul și exprimarea facială (mimica) în cadrul comunicării, precum și atitudinile gestuale și corporale manifestate de părinte/persoana de îngrijire, respectiv răspunsurile copilului la toate aceste manifestări nonverbale.

Intervievarea a fost relatată pe larg anterior.

Rezultatele evaluării psihologice se vor constitui din datele obținute prin observare și intervievare, precum și prin aplicarea unor tehnici speciale (vezi desenul și jocul liber pentru copil) și diverse teste psihologice. Informațiile obținute prin aplicarea testelor și a chestionarelor, bazate de fapt pe autoevaluarea subiecților, sunt orientative și nu sunt suficiente pentru a face aprecieri diagnostice. Informațiile obținute astfel trebuie integrate în diagnosticul multidimensional și raportate în primul rând la ceea ce a exprimat copilul despre experiențele sale. Totodată, trebuie menționat că în anumite situații este nevoie de o evaluare psihiatrică a copilului și decizia efectuării acesteia revine echipei multidisciplinare.

B. Evaluarea socială

Evaluarea socială presupune analiza, cu precădere, a calității mediului de dezvoltare al copilului (locuință, hrană, îmbrăcăminte, igienă, asigurarea securității fizice și psihice etc.). În plus, în cazul adultului victimă a violenței în familie, se au în vedere următoarele:

1. voința persoanei de a utiliza sprijinul profesioniștilor pentru îmbunătățirea situației sale sau eliminarea formelor de violență în familie;
2. gradul de integrare al persoanei în comunitate (sentimentul de apartenență la grupurile sociale, responsabilitățile asumate în cadrul comunității, modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a răspunde nevoilor personale sau familiale etc.);
3. aspectele de natură intelectuală (modul de utilizare a informațiilor pentru înțelegerea propriei persoane, a problemelor și a celorlalți, modalitatea de folosire a informațiilor și a cunoștințelor pentru a lua decizii etc.);
4. aspectele economice (disponibilitatea resurselor și capacitatea de a administra și de a aloca banii necesari plății bunurilor și serviciilor etc.).

Aceste date se înscriu în ancheta socială. Ancheta socială adaptată pentru cazurile de restricționare a accesului copilului la întreaga sa familie urmează a fi aprobată prin ordin al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

C. Evaluarea psihosocială (a familiei)

Evaluarea psihologică este deseori combinată cu cea socială și poate duce, la rândul său, la evidențierea legăturii potențiale de cauzalitate dintre simptomatologia copilului și situația de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie. Evaluarea familiei este sistemică și centrată pe funcționarea actuală a acesteia, vizând:

a) comportamentele care duc la un risc de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie;

b) resursele familiei pentru a îndeplini sarcinile de bază, necesare vieții de zi cu zi, sarcinile de asigurare a dezvoltării copilului și sarcinile de protecție;

c) comunicarea în cadrul familiei;

d) rolurile și responsabilitățile membrilor familiei;

e) relațiile dintre membri familiei;

f) exprimarea și implicarea afectivă;

g) relația cu rudele;

h) situațiile în care membri familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale și modul în care au fost folosite;

i) controlul comportamentului.

D. Evaluarea juridică

Evaluarea juridică privește identificarea problemelor de drept relevante în speță, iar când sunt implicați copii, privește în plus identificarea drepturilor și obligațiilor copilului și reprezentanților săi legali, ale altor persoane fizice sau juridice, precum și a modurilor de exercitare a acestor drepturi și obligații. Ea are drept scop planificarea unor intervenții adecvate interesului superior al copilului, respectiv interesului adultului care i-a fost obstructionat accesul la copil, din punct de vedere juridic, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Acestea pot privi:

a) situația familială: cine exercită drepturile părintești și în ce condiții; este cazul decăderii din drepturi a părintelui caruia ii este incredintat copilul; este cazul luării unei măsuri de protecție; dacă familia a beneficiat de servicii de prevenire sau ce servicii și prestații pot fi acordate, potrivit legii;

b) situația școlară/profesională și socială: copil integrat școlar; discriminare sau lipsa accesului la anumite servicii; ce servicii pot fi acordate, potrivit legii;

c) situația economică: există surse de venit ale copilului și/sau familiei; primește prestațiile sociale la care are dreptul;

d) inițierea procedurilor judiciare atunci când fapta poate constitui o infracțiune, identificarea încadrării juridice corecte, oferirea de asistență juridică, în situația în care acest lucru se impune, inclusiv prin îndrumarea părinților/reprezentanților legali în ceea ce privește formularea unei sesizări către autoritățile competente (plângere, plângere prealabilă sau denunț).

Evaluarea juridică se efectuează, de regulă, de către juristul angajat al DGASPC.

E. Evaluarea riscurilor

Concomitent cu tipurile majore de evaluare, în situațiile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie este necesară și evaluarea riscurilor. Evaluarea riscurilor începe de la primul contact cu situația de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie și continuă pe tot parcursul intervenției. Se recomandă utilizarea unor instrumente pentru evaluarea riscurilor pentru a putea preveni apariția de noi forme de abuz și repetarea acestor acte, precum și pentru ajustarea intervenției în acest sens. Riscul producerii unei noi forme de abuz În cazul în care un copil a fost supus unor ingradiri in privinta accesului la întreaga sa familie într-un anumit mediu, este necesară evaluarea riscului de a suporta noi forme sau situații de acest gen prin rămânerea în acel mediu. Aceste remarci nu se referă la situațiile de urgență care presupun plasamentul în regim de urgență și care se referă în primul rând la siguranța copilului și la supraviețuirea sa. După dezvăluirea situației de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie se amplifică frecvent abuzul emoțional din cauza următoarelor fapte:

a) copilul este supus la interviuri și investigații repetate;

b) copilul nu este crezut de către cei de care este atașat și sprijinit de familia lărgită;

c) copilul este acuzat sau responsabilizat pentru cele petrecute sau dezvăluite;

d) copilul începe să fie respins de către persoanele apropiate;

e) copilul este supus unor presiuni pentru a retracta declarațiile;

f) copilul este expus public prin încălcarea confidențialității;

g) sunt luate măsuri nepotrivite, cu impact asupra mediului protectiv al copilului etc.

Trebuie menționat că, atât timp cât factorii psihologici, sociali și economici care au favorizat abuzul emotional sau de alta natură asupra copilului rămân prezenți în mediul sau de viață, riscul ivirii unei noi forme de abuz, precum și al repetării abuzului se menține.

F. Riscul de repetare (recădere)

Următorii factori trebuie luați în considerare pentru a evalua riscul de repetare a actelor de violență:

a) forma de abuz;

b) caracteristicile situației de abuz: gravitate, frecvență, durată, factori agravanți (amenințarea, șantajul etc.);

c) vârsta copilului;

d) relația dintre presupusul făptuitor și copil: cu cât este mai apropiată relația, cu atât este mai probabilă recăderea;

e) reacția părintelui observator: cunoștințele sale despre abuz, relația cu copilul, gradul de dependență față de posibilul făptuitor;

h) reacția presupusului făptuitor: când acesta neagă sau refuză să colaboreze, riscul recăderii este mai mare;

i) existența altor probleme în familie: de exemplu bolile psihice, abuzul de substanțe etc. sunt factori de risc pentru repetarea actelor de abuz; violența domestică/în familie reprezintă un factor de risc pentru abuzul asupra copilului;

j) calitatea muncii echipei multidisciplinare: de exemplu, monitorizare slabă, măsuri terapeutice discontinue sau inadecvate etc.

IV.3. Planificarea serviciilor specializate și de sprijin, precum și a altor intervenții necesare pentru reabilitarea copiilor abuzați emoțional sau de altă natură, inclusiv servicii sau intervenții adresate familiei și presupusului făptuitor

Odată cu finalizarea evaluării detaliate a situației de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, echipa multidisciplinară formulează o diagnoză clară cu privire la:

1. forma de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie/este un caz de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie/;
2. nevoile copilului în contextul larg al familiei și comunității;
3. prioritățile intervenției pentru copil, familie și presupusul făptuitor.

Toate aceste aspecte sunt consemnate de managerul de caz în raportul de evaluare detaliată, care va fi întocmit în maximum 30 de zile de la înregistrarea cazului la DGASPC. Modul de întocmire trebuie să respecte prevederile standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului, aprobate prin Ordinul secretarului de stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului nr. 288/2006.

Raportul de evaluare detaliată conține obligatoriu propuneri documentate referitoare la:

1. punerea la dispoziție a unui spațiu din cadrul DGASPC pentru a asigura accesul copilului la întreaga sa familie si unde să poată fi vizitat sau de unde să poată fi luat de părintele care are drept de găzduire la domiciliul sau stabilit prin hotărare judecătorească definitivă și irevocabilă.
2. serviciile necesare copilului, familiei și persoanelor apropiate copilului;
3. intervenția necesară pentru presupusul făptuitor atât de natură judiciară, cât și în ceea ce privește serviciile de care acesta are nevoie.

Toate aceste propuneri vor lua forma unui plan de reabilitare și/sau reintegrare socială, care este anexă la raportul de evaluare detaliată.

IV.3.1. Decizia luării unei măsuri de protecție pentru copilul victimă a abuzului

Cu excepția situațiilor declarate urgente încă de la preluare și pentru care se instituie plasamentul în regim de urgență, după evaluarea inițială, managerul de caz se poate confrunta cu situații care să impună decizia unei măsuri de protecție pentru copil după evaluarea detaliată, dar și pe parcursul întregului proces de rezolvare a cazului. De exemplu:

1. ambii părinți sunt decăzuți din drepturi sau în imposibilitatea acordării îngrijirilor necesare copilului (de exemplu, sunt deținuți preventiv ori execută o pedeapsă privativă de libertate, sunt internați într-o unitate spitalicească);
2. intervine pe parcurs o situație de urgență, apreciată pe baza acelorași criterii menționate în prezentul document;
3. situația de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie continuă în ciuda implementării și adaptării repetate a planului de acces sau refuzul de a lua parte la aces plan.

IV.3.2. Punerea la dispozitie a unui spatiu din cadrul DGASPC pentru a asigura accesul copilului la întreaga sa familie si unde sa poata fi vizitat sau de unde sa fie luat de parintele care are drept de gazduire la domiciliul sau stabilit prin hotarare judecatoreasca devinitiva si irevocabila.

În cazul obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie, situația de martor a copilului nu este neutră, el suferind un abuz emoțional/psihologic indirect. De aceea, în situația în care copilul este victimă sau martor, regula generală este de a asigura copilului condițiile necesare pentru a avea acces la întreaga sa familie. Asigurarea unui spațiu pentru vizită sau pentru a fi luat de către parintele care are drept de gazduire se face în cazurile în care parintele care are custodia refuză sau obstrucționează direct sau indirect accesul celuilalt parinte și a familiei lui la copil.

IV.3.3. Planul de reabilitare și/sau de reintegrare socială pentru copil

Pe baza raportului de evaluare detaliată, managerul de caz întocmește un plan individualizat de protecție (PIP) pentru copiii cu măsură de protecție, respectiv un plan de reabilitare și/sau de reintegrare socială pentru copiii rămași în familie. În fapt, PIP conține aceleași informații ca și planul de reabilitare, având în plus specificată măsura de protecție pentru copil. Ambele planuri se întocmesc în colaborare cu echipa multidisciplinară, cu alți profesioniști colaboratori și cu participarea nemijlocită a familiei/părintelui protector/reprezentantului legal și, după caz, a copilului. Prestațiile și serviciile din aceste două tipuri de planuri se adresează atât copilului, cât și familiei/reprezentantului legal, persoanelor importante pentru copil și presupusul lui făptuitor. Pentru întocmirea planurilor se recomandă respectarea prevederilor Normelor Metodologice privind întocmirea Planului Individualizat de Protecție, aprobate prin Ordinul Secretarului de Stat al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului nr. 286/2006. În ceea ce privește copilul cu măsură de protecție, se recomandă ca reintegrarea acestuia în familie să se realizeze numai după ce obiectivele PIP au fost îndeplinite, iar instanței îi sunt furnizate suficiente probe care să dovedească faptul că pericolul pentru copil a trecut. Acest fapt nu se poate realiza decât în urma unor servicii de informare și, după caz, de educare și/sau de reabilitare pentru familie, documentate de către DGASPC în PIP. Fiecare specialist implicat în implementarea planului își dezvoltă propriul program de intervenție, conform standardelor în vigoare, specific domeniului său de activitate, și raportează periodic managerului de caz progresele și dificultățile întâmpinate în implementarea acestuia. Se recomandă ca raportarea să fie în scris, iar periodicitatea să fie stabilită de comun acord cu managerul de caz. În situații urgente se comunică imediat cu managerul de caz. Planul acoperă mai multe niveluri:

1. individual, prin tratarea copilului ca un întreg în relație cu persoanele pe care el le consideră importante;
2. comunitar, prin implicarea managerului de caz, care asigură furnizarea serviciilor și intervențiilor cât mai aproape de domiciliul copilului și cu sprijinul rețelei sociale a copilului și familiei;
3. interinstituțional, prin intermediul managerului de caz care facilitează comunicarea și coordonarea activităților circumscrise cazului, prestate de profesioniștii aparținând de instituții cu atribuții în domeniul protecției copilului.

IV.4. Furnizarea serviciilor

Managerul de caz are responsabilitatea facilitării accesului copilului/adultului victimă și familiei la serviciile cuprinse în plan, prin sprijinul permanent acordat acestora, inclusiv acompaniere atunci când este cazul, comunicare cu membri echipei și restul profesioniștilor din rețea, medierea conflictelor etc. În cazul serviciilor de reabilitare propuse pentru presupușii făptuitori care nu sunt în urmărire penală, managerul de caz va asigura negocierea cu aceștia și legătura cu profesioniștii care oferă aceste servicii. Aceste situații sunt în general valabile pentru presupușii făptuitori din rândul părinților. În cazul în care copilul și familia doresc inițierea procedurilor legale pentru pedepsirea presupusului făptuitor sau în situațiile grave care impun acest lucru, profesionistul abilitat va prezenta instanței propunerile de servicii de reabilitare și/sau de reinserție socială, care sunt consemnate tot în planul de reabilitare și/sau de reintegrare socială. Îndeplinirea cu succes a obiectivelor planului de reabilitare și/sau de reintegrare socială presupune implicarea și responsabilizarea nu numai a profesioniștilor implicați, ci și a familiei. Oferirea serviciilor se va face în baza unui contract cu familia în cazul copilului, care oferă posibilitatea participării la luarea deciziei și a responsabilizării părților implicate. Modelul contractului pentru acordarea de servicii sociale este prevăzut în Ordinul Ministrului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 73/2005 privind aprobarea modelului contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de furnizorii de servicii sociale, acreditați conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale și se recomandă adaptarea acestuia și pentru contractul cu familia. Rolul instituțiilor implicate în managementul de caz și serviciile care pot fi oferite în caz de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie sunt detaliate în cap. VI.

Contractul cu familia

Contractul cu familia este un document scris încheiat între managerul de caz și unul sau ambii părinți ori reprezentantul legal al copilului, în care se menționează condițiile în care se vor oferi serviciile și responsabilitățile specifice pe care fiecare parte implicată le are de îndeplinit în perioada de timp stabilită. Managerul de caz are responsabilitatea de a prezenta și de a explica familiei și, după caz, copilului:

1. scopul acestui contract;
2. responsabilitățile părților;
3. posibilitățile și condițiile în care acest contract se poate modifica sau rezilia.

Contractul cu familia este revizuit periodic și modificat de către managerul de caz ori de câte ori este nevoie, în funcție de progresele care intervin ori schimbările survenite în derularea planului. Familia și profesioniștii implicați în derularea intervențiilor specifice de caz vor comunica managerului de caz orice schimbare care intervine și care poate aduce modificări ale planului și implicit ale contractului cu familia.

IV.5. Monitorizarea și reevaluarea periodică a cazului

Monitorizarea cazului este tot în responsabilitatea managerului de caz și presupune următoarele:

1. urmărirea îndeplinirii celor înscrise în planul de reabilitare și/sau de reintegrare socială, respectiv în planul individualizat de protecție și adaptarea acestora în funcție de progresele sau dificultățile întâmpinate pe parcurs. Acest lucru implică în subsidiar și adaptarea contractului cu familia/contractului pentru acordarea de servicii sociale, precum și raportările din partea profesioniștilor responsabili menționate anterior;
2. evaluarea riscurilor - prezentată anterior - contribuie și ea la adaptarea planului. Mai mult, se poate pune problema la un moment dat de a separa copilul de familie, dacă, în ciuda implementării și adaptării repetate a planului, copilul continuă să se afle într-o situație de abuz emoțional sau de altă natură.
3. organizarea întâlnirilor de caz în mod special pentru reevaluarea cazului. Se recomandă organizarea cel puțin a unei întâlniri la mijlocul implementării planului, dacă nu sunt semnalate probleme care implică adaptarea acestuia, și ori de câte ori este necesară reajustarea majoră a planului. Acest lucru presupune schimbarea a mai mult de jumătate din plan sau necesitatea unei măsuri de protecție specială pentru copil;
4. reevaluarea situației copilului se realizează o dată la 3 luni, conform legii, și managerul de caz, împreună cu echipa multidisciplinară, decide, la nevoie, revizuirea planului;
5. documentarea cazului.

IV.6. Închiderea cazului

În situația în care furnizarea serviciilor s-a încheiat și copilul urmează să fie reintegrat în familie, școală și comunitate, responsabilul de caz elaborează planul post-servicii. Monitorizarea post-servicii se realizează pe o perioadă de 6 luni pentru a preveni recidiva, timp în care responsabilul de caz efectuează vizite periodice la familie. După terminarea acestei perioade, cazul este considerat închis. În situația părintelui sau familiei copilului care se constituie ca parte vătămată sau ca martor în cadrul procesului penal, monitorizarea post-servicii se prelungește pe toată durata procesului și 6 luni după ce decizia instanței devine definitivă și irevocabilă. În cazul în care copilul beneficiază de măsuri speciale de protecție a martorilor, monitorizarea post-servicii se prelungește până la decizia Oficiului Național pentru Protecția Martorilor privind înlăturarea oricăror situații de pericol.

V. Managementul informației

Monitorizarea copiilor victime ale obstrucționării accesului la întreaga sa familie presupune un flux organizat de informație de la nivel local (comunitate) către nivelul județean și național și invers, de la nivel național către cel județean, respectiv local.

1. La nivel local, SPAS/persoanele cu atribuții de asistență socială au următoarele obligații:
   1. completează și transmit fișele de semnalare corespunzătoare (de exemplu, fișa pentru semnalarea cazurilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie) la DGASPC în baza semnalărilor/sesizărilor de la profesioniștii din comunitate, persoanele direct implicate sau prin autosesizare;
   2. în cazul în care realizează evaluarea inițială la solicitarea DGASPC, completează fișa de evaluare inițială a situațiilor de abuz și/sau de neglijare a copilului, pe care o trimit la DGASPC;
   3. în vederea identificării copiilor aflați în situații de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, completează matricea riscurilor și transmit trimestrial fișa centralizatoare corespunzătoare la DGASPC.
2. La nivel județean, profesioniștii implicați în managementul de caz și monitorizarea cazurilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie au următoarele obligații:
   1. consilierii serviciului telefonul copilului din cadrul DGASPC completează fișa de evaluare inițială a situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, parte a dosarului copilului;
   2. managerul de caz numit de DGASPC întocmește raportul de evaluare detaliată, care include și planul aferent, în baza muncii depuse de echipa multidisciplinară;
   3. angajații compartimentului de monitorizare din cadrul DGASPC completează fișa centralizatoare a cazurilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, și le trimit la MMFPS - DGPC; în baza fișelor centralizatoare, realizează datele statistice privind situațiile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie;
   4. EIL coordonată de DGASPC întocmește rapoartele anuale privind obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie (vezi responsabilitățile EIL prevăzute în cap. IV).
3. La nivel central, MMFPS - DGPC are următoarele obligații:
   1. centralizează datele primite de la DGASPC privind întreaga problematică a obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie, în baza fișelor centralizatoare menționate anterior;
   2. întocmește rapoartele anuale privind obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie, în baza raportărilor EIL și ale compartimentelor de monitorizare din cadrul DGASPC;
   3. contribuie la întocmirea rapoartelor de țară referitoare la diferitele forme de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie;
   4. formulează propuneri pentru modificarea legislației și a politicilor din domeniu.

Instrumentele de lucru (fișele de semnalare, evaluare inițială, centralizatoarele, planul de actiune socială, ancheta socială adaptată, matricea riscurilor) menționate în prezenta metodologie-cadru urmează a fi aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale. Un alt aspect care trebuie avut în vedere, mai ales cu scopul prevenirii obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie, îl constituie informarea, conștientizarea și formarea profesioniștilor din diverse sisteme care interacționează cu copiii, respectiv a profesioniștilor care intervin în soluționarea cazurilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie și în prevenirea acestora, cu privire la prezenta metodologie-cadru.

VI. Prevenirea situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie

În vreme ce intervenția în cazurile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie se axează în principal pe copil, prevenirea se adresează în principal adulților: părinții, persoanele care îngrijesc copilul, profesioniștii din serviciile pentru copii și familie, politicienii și administratorii comunității. Prin acțiunile care oferă sprijin și asistă familiile în sarcina lor de creștere a copiilor, mai mult decât prin cele menite doar să întărească supravegherea și depistarea cazurilor, prevenirea rămâne cea mai viabilă strategie pentru diminuarea extinderii și a severității problemei obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie. În ceea ce privește obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie, acțiunile de prevenire se adresează familiilor și comunității. Gravitatea fenomenului de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, prin consecințele lui care durează în timp, traversând generațiile, impune o urgentă și bună organizare a prevenirii în acest domeniu. Este evident că o bună prevenire presupune mobilizarea de resurse în societate. Este mai eficient să previi decât să combați fenomenul. Avantajele prevenirii situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie:

1. reducerea cheltuielilor guvernamentale/locale; costurile programelor se compensează prin reducerea cheltuielilor publice, de exemplu a celor implicate, mai târziu, în sistemul judiciar și de recuperare a victimelor;
2. profitul societății este mai mare decât economiile realizate de Guvern/autoritățile locale, acest lucru referindu-se cu precădere la scăderea delincvenței și la sănătatea (inclusiv mintală) a populației.

Prevenirea presupune următoarele:

1. blocarea manifestării cauzelor;
2. întreruperea legăturilor dintre cauze și subiecți;
3. reducerea influenței cauzelor (consecințelor);
4. repararea răului produs.

VI.1. Tipuri de prevenire

În mod tradițional, prevenirea se împarte în 3 categorii:

1. primară (universală);
2. secundară (selectivă);
3. terțiară (de indice).

VI.1.1. Prevenirea primară

Prevenirea primară are ca scop împiedicarea apariției problemelor. Se adresează populației generale de regulă sub formă de măsuri de informare-educare-comunicare, urmărind sensibilizarea copiilor și a familiilor la riscurile pe care le presupune obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie. Exemple de activități de prevenire primară:

1. campanii de sensibilizare a opiniei publice;
2. programe de prevenire timpurie (pentru copiii preșcolari și școlari);
3. programe de educație a populației (de exemplu, educație pentru sănătate, educație parentală - "școli pentru părinți", completarea studiilor/formare profesională, programe pentru preșcolari și școlari) - eficiente mai ales pentru prevenirea abuzului fizic/violenței fizice;
4. programe pentru părinți (de exemplu, programe informative, consiliere profesională);
5. programe de vizite la domiciliul familiilor;
6. programe de prevenire a sărăciei;
7. programe de informare, formare și dezvoltare profesională.

Avantajele programelor de prevenire timpurie:

1. câștiguri ale copilului pentru dezvoltarea emoțională și cognitivă;
2. îmbunătățirea rezultatelor școlare;
3. mai mare autonomie economică a adulților.

VI.1.2. Prevenirea secundară

Prevenirea secundară are ca scop identificarea timpurie a factorilor de risc și prevenirea dezvoltării ulterioare a problemelor. Acest tip de prevenire are ca țintă grupele vulnerabile (cu risc, în dificultate). Prevenirea secundară este benefică pentru copii și familiile acestora prin impactul imediat și prin consecințele pe termen lung - reducerea posibilității de apariție a tulburărilor de comportament, reducerea riscurilor de maltratare și delincvență. În prevenirea secundară activitățile sunt menite să prevină dezmembrarea și disfuncțiile în rândul familiilor identificate ca prezentând risc de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie. Un exemplu elocvent de prevenire secundară îl constituie grupurile de sprijin pentru familiile aflate în situații de risc. Multe dintre activități sunt aceleași ca cele prevăzute în cadrul prevenirii primare, dar sunt destinate familiilor și copiilor aflați în situații de risc. Riscul se identifică de către asistenții sociali din cadrul SPAS/persoanele cu atribuții în asistență socială sau de către experții din comunitate, prin utilizarea unor instrumente specifice. Programele de prevenire secundară sunt importante și din perspectiva creșterii rezilienței copilului. Reziliența este un concept care descrie adaptarea reușită după expunerea la factori de risc psihosociali sau la evenimente stresante și care implică expectația unei ușoare susceptibilități la viitori factori de stres. Reziliența este o caracteristică individuală în care intervin factorii de protecție (vezi cap. III).

VI.1.3. Prevenirea terțiară

Prevenirea terțiară are ca scop reducerea posibilităților de repetare a situației de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, precum și a consecințelor acesteia. În prevenirea terțiară eforturile de tratare sunt menite să rezolve situații în care obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie a avut deja loc, cu scopul de a împiedica obstrucționări viitoare și de a evita efectele dăunătoare ale obstrucționării accesului. Programele constau în tratamentul efectiv pentru diminuarea efectelor obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie și în estimarea gradului de risc sau siguranță pentru a confirma condițiile de securitate în care trăiește copilul.

Exemple de activități de prevenire terțiară:

1. serviciile de reabilitare a copilului/adultului victimă a obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie;
2. serviciile de reabilitare a presupusului făptuitor al obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie;
3. monitorizarea reintegrării în familie.

Serviciile de reabilitare trebuie să dispună de:

1. personal specializat și cu experiență în domeniul prevenirii și combaterii obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie, conform legislației în vigoare, inclusiv standardelor minime obligatorii și standardelor de calitate;
2. protocoale de lucru;
3. sistem de înregistrare a datelor privind cazurile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie;
4. mecanism clar de colaborare cu celelalte servicii din rețea.

VI.2. Activități de prevenire

VI.2.1. Campanii de sensibilizare a opiniei publice

Campaniile trebuie evaluate atât prin sondaje ale opiniei publice, cât și prin interpelarea unor practicieni (educatori, profesori, psihologi, asistenți sociali, juriști, polițiști etc.) implicați în rezolvarea cazurilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, precum și a unor administratori/decidenți locali. Sondajele de opinie pot avea loc pe stradă, prin telefon și prin chestionare diseminate prin poștă sau în locuri publice, în mod aleatoriu. Aceste evaluări vor îndeplini un rol de feedback, permițând ajustarea campaniei în curs pentru o maximă eficientizare a ei. De asemenea, ele pot evidenția nevoia unor noi subiecte sau noi zone de sensibilitate publică.

Pentru asigurarea unei bune strategii a campaniilor se va colabora, atunci când este posibil, cu universitățile și celelalte structuri avizate pentru formarea și dezvoltarea profesională, în sensul structurării unor programe educative comunitare eficiente. În colaborare cu profesioniștii din serviciul specializat, precum și cu universitățile și inspectoratele școlare, utilizând și materiale similare de proveniență străină, dar dispunând de dreptul de utilizare a lor, se vor crea materiale informative de popularizare pe tema campaniei (broșuri, pliante, cursuri practice, afișe). Campaniile vor beneficia de o intensă publicitate prin mass-media în vederea atât a lansării, cât și a desfășurării acțiunii. Campaniile se pot desfășura sub forma unor întâlniri, conferințe, diseminare de materiale scrise (broșuri, pliante, afișe etc.) și prin implicarea mass-mediei în funcție de posibilitățile comunității.

În relație cu campania, în serviciile pentru copii (grădinițe, școli, spitale, centre de plasament etc.) pot funcționa cutii de colectare a mesajelor copiilor. Totodată, cutii de colectare pentru mesajele venite din comunitate pot funcționa, de regulă în permanență, în locuri publice ca: săli de așteptare, oficii poștale, magazine alimentare etc. Prin intermediul mesajelor primite în aceste cutii se asigură un feedback eficient, spontan din partea beneficiarilor.

La nivel comunitar se recomandă implicarea structurii comunitare consultative, care, chemată să analizeze barierele, să caute soluții, să investigheze nevoile și resursele comunitare în domeniul prevenirii obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie, va sprijini căutarea și generarea resurselor (umane, materiale, financiare) necesare desfășurării unor acțiuni preventive utile în comunitate (întâlniri, sărbători, evenimente speciale cu părinții și copiii, tabere tematice cu părinții etc.).

La nivel județean, național sau internațional se recomandă organizarea de mese rotunde, seminare, conferințe, care vor fi amplu mediatizate. Participanții invitați la acest gen de acțiuni vor fi profesioniști, politicieni, administratori/decidenții locali și naționali care vor prezenta rapoarte și lucrări științifice.

VI.2.2. Educația parentală - "școlile pentru părinți"

Părinții trebuie să fie ajutați să înțeleagă rolul familiei în "nașterea" psihologică a copilului. Pentru a realiza acest obiectiv, în cadrul "școlilor pentru părinți", temele vor fi atât de ordin teoretic (dezvoltarea copilului, interacțiunea cu copilul dificil, tipul de atașament și dezvoltarea copilului, comunicarea emoțională cu copilul etc.), cât și practic (sărbătorirea copilului, organizarea timpului liber în familie, organizarea sărbătorilor, organizarea bugetului familiei, alcătuirea priorităților în viața familiei, participarea la acțiuni cultural-sportive, popularizarea altor resurse pentru bunăstarea familiei existente în comunitate).

"Școlile pentru părinți" pot fi utilizate atât în prevenirea primară, cât și în cea secundară. Aceste programe de educație parentală subliniază unicitatea de a fi părinte și îi ajută pe aceștia să înțeleagă că abilitățile parentale se învață și nu sunt instinctive. Conceptul-cheie este acela de "părinte suficient de bun" (good enough) - nu este nevoie să fii un părinte perfect, ci un părinte suficient de bun.

Programa de formare trebuie să cuprindă cel puțin noțiuni despre etapele de dezvoltare a copilului, psihologia copilului și metodele alternative pedepselor fizice ca metode de disciplinare a copilului. Programa poate fi adaptată în funcție de vârsta copiilor, respectiv se poate axa pe informații despre copilăria timpurie sau pe problemele specifice adolescenților.

Astfel de programe oferă ajutor direct părinților, dar și oportunități de socializare, șansa de a avea noi prieteni și de a urmări noi interese/scopuri în viață. Aceste oportunități sunt mai importante în cazul prevenirii secundare, deoarece părinții aflați în situație de risc dezvoltă un comportament parental de izolare care trebuie să fie înlăturat. Metodologia pentru organizarea educației parentale în afara sistemului educațional, precum și curriculumul-cadru aferent vor fi elaborate de MMFPS - DGPC și aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale. În baza curriculumului-cadru MMFPS - DGPC va aviza programele de formare din acest domeniu.

VI.2.3. Programe pentru preșcolari și școlari

Programele pentru preșcolari se pot structura sub forma atelierelor. Atelierele de prevenire a obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie sunt eficace pentru creșterea nivelului de cunoștințe și a abilităților copiilor de a face față unei situații de obstrucționare a accesului la întreaga sa familie. Acest tip de activitate se adresează preșcolarilor și școlarilor din clasele primare, precum și adulților de lângă ei - părinților și personalului din grădinițe, respectiv școli. Atelierele vor avea în vedere:

1. scăderea vulnerabilității copiilor prin informare referitoare la drepturile lor, prin învățarea de strategii care să le permită să facă față abuzurilor;
2. deprinderea unor tehnici de autoapărare prin intermediul cărora copiii vor fi capabili să se apere verbal și fizic de presupusul făptuitor;
3. organizarea unor piese de teatru tematice, prin intermediul cărora copiii vor putea să povestească faptele prin care au trecut sau pe care trebuie să le prevină;
4. informarea adulților implicați prin descrierea detaliată a atelierului copiilor înainte de începerea acestuia, folosind o abordare și un limbaj simplu pentru a discuta problema obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie și răspunzând la eventualele întrebări;
5. sensibilizarea adulților în legătură cu responsabilitățile lor prin oferirea de informații referitoare la obstrucționarea accesului copilului la întreaga sa familie și prevenirea acesteia, prezentând activități de prevenire pentru școală și pentru acasă și definind rolul fiecăruia în prevenire;
6. sprijinirea adulților să recunoască situații de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie; de exemplu: identificarea unui copil caruia i s-a obstrucționat accesul, informații privind semnalarea unui caz etc.;
7. oferirea de ajutor copiilor victime ale obstrucționării accesului copilului la întreaga sa familie. În timpul atelierului animatorii sunt atenți la semnele de anxietate ale copiilor și le oferă posibilitatea de a sta de vorbă, individual, după atelier.

Aceste întâlniri copil-animator oferă posibilitatea schimbului de idei în legătură cu situațiile trăite sau despre care copiii au auzit vorbindu-se, experimentarea unei soluții pentru problemele care apar, punerea în practică a tehnicilor învățate în timpul atelierului și alegerea persoanelor cărora li se poate cere ajutorul (copiilor li se oferă o listă de persoane-resursă ale comunității). Dacă este cazul, animatorii vor orienta copiii către specialiști care vor continua să îi ajute. Se recomandă organizarea succesivă a următoarelor tipuri de ateliere de prevenire, animate de profesioniști special formați:

1. un atelier de două ore și jumătate, cu 2 animatori, care se va adresa personalului din grădinițe și/sau școli. Accentul se va pune pe prevenirea și identificarea situațiilor posibile de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie, precum și pe intervenția în situații de criză;
2. un atelier de 3 ore, cu 2 animatori, care se va adresa părinților. Se va pune accentul pe prevenirea situațiilor de obstrucționare a accesului copilului la întreaga sa familie și pe importanța bunei comunicări cu copilul;
3. un atelier cu 3 animatori, care se va adresa copiilor și care întotdeauna va avea loc după primele două amintite mai sus; atelierul se va realiza prin discuții de grup, prin puneri în situație cu marionete, jocuri de rol. Atelierul se va desfășura astfel:

• pe durata a 3 zile consecutive, câte 30 de minute pe zi, pentru preșcolari (copiii de la grupele pregătitoare);
• o oră și un sfert pentru școlari (copiii din clasele primare).

VI.2.4. Grupuri de sprijin

Un exemplu de intervenție pentru familiile aflate în situații de risc sunt grupurile de sprijin, de regulă familii de sprijin din comunitate, capabile și dornice să își ofere sprijinul moral pentru una sau două familii aflate în situație de risc (cu violență, alcoolism, boli psihice etc.). Găsirea unor astfel de familii-resursă și implicarea lor în prevenirea secundară va conduce în final la auto-generarea unor pârghii comunitare pentru abordarea situațiilor de dificultate prin care trec unele familii, va recrea spiritul de solidaritate. Organizarea grupurilor de sprijin se va realiza în funcție de specificul fiecărui grup de familii aflate în situație de risc. Mai jos sunt redate câteva dintre caracteristicile grupurilor de sprijin în funcție de grupul-țintă:

1. mame singure, mame adolescente. Întâlnirile acestor grupuri vor avea ca scop nu doar abilitățile lor parentale, ci mai ales creșterea stimei de sine, a sentimentului de competență. Întâlnirile vor trebui să fie momente în care să se simtă bine, să iasă din izolare și să se simtă valorizate. Întâlnirile acestor grupuri, deși având teme fixate dinainte, vor avea în același timp un grad mai mare de flexibilitate, în funcție de interesele particulare ale familiilor, urmărindu-se scopurile mai sus menționate. Așadar, scopul acestor întâlniri va fi sporirea abilităților parentale prin însușirea unor tehnici adecvate de interacțiune cu copilul, dar și prin desfășurarea unor acțiuni în grup care să le facă să se simtă valorizate (de exemplu, pregătirea împreună a unei mese pentru o sărbătoare, sărbătorirea cuiva din grup etc.);
2. părinți și copii provenind din medii defavorizate. În aceste grupuri activitățile se vor desfășura atât în comun, părinții fiind încurajați să interacționeze pozitiv, sub formă de joc, să se joace cu copiii lor, să se bucure de ei, cât și separat, timp în care părinții vor fi ajutați să găsească cele mai adecvate conduite în situațiile dificile, iar copiii vor desfășura jocuri, într-o altă încăpere. Se vor organiza tabere tematice pentru părinții și copiii din program, astfel încât, pe perioada unui an, fiecare familie din program să aibă ocazia de a beneficia de o săptămână petrecută într-o astfel de tabără. Se recomandă solicitarea sprijinului și a participării bisericii;
3. copii aflați în situații de risc. Aceste grupuri vor funcționa în grădinițe, școli, servicii rezidențiale. Întâlnirile grupului de copii, cu vârste asemănătoare, vor avea loc săptămânal. Scopul întâlnirilor va fi de a-i face pe copii să nu se mai simtă singuri în situația lor dificilă și să poată comunica despre suferința lor (de exemplu, pregătirea copiilor din serviciile rezidențiale în vederea integrării sau a reintegrării în familie, sprijinirea copiilor ai căror părinți sunt în proces de a se separa sau care s-au separat, iar copilul continuă să sufere);
4. copii provenind din familii dezorganizate (violente, pe cale de a se separa sau care s-au separat, cu părinți cu boli mintale sau aflați în închisoare). Se vor organiza cu acești copii vulnerabili, în măsura posibilităților, tabere tematice, în timpul vacanțelor. Scopul acestor variate acțiuni destinate copiilor aflați în situații de risc este acela de a face să crească reziliența lor, capacitatea de a face față situațiilor dificile/suferinței, fără a înregistra scăderi prea mari ale stării de sănătate sau în dezvoltarea lor.

ABREVIERI

• ANPCA Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție
• ANPDC Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului
• CPC Comisia pentru Protecția Copilului
• DGASPC Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
• EIL Echipa Intersectorială pentru Prevenirea și Combaterea Exploatării Copiilor prin Muncă
• MMFPS - DGPC Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Protecția Copilului
• ONU Organizația Națiunilor Unite
• OPA Organism Privat Acreditat
• PIP Plan Individualizat de Protecție
• SPAS Serviciu Public de Asistență Socială
• SCC Structurile comunitare consultative

GLOSAR

Definițiile Organizației Mondiale a Sănătății:

1. Abuzul asupra copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele de rele tratamente fizice și/sau emoționale, abuz sexual, neglijare ori tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, trafic, ale căror consecințe sunt daune actuale ori potențiale aduse sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui, în contextul unei relații de răspundere, încredere sau putere.
2. Abuzul fizic reprezintă acțiunea sau lipsa de acțiune (singulară ori repetată) din partea unui părinte sau a unei persoane aflate în poziție de răspundere, putere ori încredere, care are drept consecință vătămarea fizică actuală sau potențială.
3. Abuzul emoțional reprezintă eșecul adultului de care copilul este foarte legat de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzător sau/și acte comportamentale care pot dăuna dezvoltării fizice, mintale, spirituale, morale sau sociale.
4. Abuzul sexual este implicarea unui copil într-o activitate sexuală pe care el nu o înțelege, pentru care nu are capacitatea de a-și da încuviințarea informată, pentru care nu este pregătit din punctul de vedere al dezvoltării sau care încalcă legile ori tabuurile sociale. Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenția de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult ori ale unui alt copil care, prin vârstă și dezvoltare, se află față de el într-o relație de răspundere, încredere sau putere.
5. Neglijarea este incapacitatea adultului de a asigura dezvoltarea copilului în toate sferele: sănătate fizică și psihică, educație, nutriție, condiții adecvate și sigure de viață, în situația în care există resurse acceptabile.
6. Violența domestică reprezintă abuzul fizic, psihologic sau sexual asupra partenerului adult cu care se întrețin relații intime.

Alte definiții:

1. Bullying definește intimidarea în școală de către un alt coleg.
2. Fenomenul Lolita se referă la legătura posibilă dintre modeling și erotografia infantilă avansată atunci când fetițele modele pozează cu expresivitatea fizică și vestimentația cu tentă erotică a femeilor din modeling, iar pozele acestora ajung pe Internet, fiind exploatate - unele state o subsumează pornografiei infantile.
3. Grooming reprezintă un mod de acțiune prin care o persoană cu înclinații pedofile pregătește transferul relației cu un minor de pe ecranul calculatorului în lumea reală, în scopul săvârșirii față de acel minor a unei infracțiuni privind viața sexuală.
4. Intervenția reprezintă acțiunile și activitățile derulate de profesioniștii din echipa multidisciplinară și din rețeaua de intervenție cu scopul evaluării, formulării unei diagnoze multidimensionale și implementării PIP/planului de reabilitare și/sau reintegrare socială.
5. Lolicon reprezintă desene animate erotice și/sau pornografice care folosesc imagini ale fetițelor.
6. Mobbing reprezintă forma de abuz emoțional asupra unui copil care este în mod constant discreditat, intimidat psihologic, agresat psihic, jignit, luat în derâdere, batjocorit, izolat, persecutat, terorizat de către un grup de colegi în școală sau la locul de muncă.
7. Părinte protector este părintele care nu este implicat în situația de obstrucționare a accesului copilului la familia sa și care dorește să se implice în reabilitarea copilului.
8. Părinte suficient de bun - la origine, conceptul se referă la "mama suficient de bună", respectiv mama care se află permanent lângă copil când este mic și lasă "spațiu" între ea și copil când e mai mare, astfel încât acesta să își poată dezvolta autonomia și încrederea. În contextul violenței în familie și al altor forme de violență îndreptate împotriva propriului copil, părintele suficient de bun reușește să își stăpânească violența și să nu o exteriorizeze asupra copilului, iar momentele în care nu reușește sunt situații de criză cărora copilul le face față rămânând rezilient.
9. Persoana de îngrijire reprezintă adultul care asigură îngrijirea copilului, cu acordul părinților (de exemplu, rudă, babysitter) sau din punct de vedere legal (de exemplu, asistentul maternal).
10. Persoana de referință este persoana față de care copilul este atașat în cadrul serviciilor rezidențiale.
11. Experții din domeniul prevenirii și combaterii obstrucționării accesului copilului la familia sa sunt acei specialiști cu pregătire în acest domeniu care activează în instituții/servicii publice și private și fac parte din rețeaua de intervenție. Conform prezentei metodologii-cadru, DGASPC întocmește o listă cu acești experți în baza unor criterii aprobate de MMFPS - DGPC în consultare cu organizațiile neguvernamentale din domeniu. Experții pot fi consultați și pot interveni în orice moment al managementului de caz.
12. Reabilitarea copilului reprezintă procesul prin care un copil victimă și/sau care a suferit o traumă ca urmare a obstrucționării accesului la familia sa atinge parametrii dezvoltării armonioase, profesioniștii care intervin urmărind reziliența copilului.
13. Reziliența este tendința pe care o are un copil/adult de a-și reveni după circumstanțe sau evenimente stresante în vederea reluării activităților obișnuite.
14. Shotacon reprezintă desene animate erotice și/sau pornografice care folosesc imagini ale băieților.

Articole relevante din Convenția din 17/07/2006 asupra relațiilor personale care privesc copiii

„	1. Fiecare stat parte prevede și promovează folosirea de măsuri asigurătorii și de garanții. El comunică secretarului general al Consiliului Europei, prin intermediul autorităților sale centrale, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a Convenției pentru acest stat parte, cel puțin 3 categorii de măsuri asigurătorii și garanții existente în dreptul său intern, în plus față de măsurile asigurătorii și de garanțiile prevăzute la art. 4 alin. 3 și la art. 14 alin. 1 lit. b) din Convenție. Schimbările privind măsurile asigurătorii și garanțiile existente se comunică cât mai curând posibil. 2. Atunci când circumstanțele cazului o cer, autoritățile judiciare pot oricând să subordoneze o hotărâre privind relațiile personale unor măsuri asigurătorii și unor garanții, în scopul de a asigura atât punerea în executare a hotărârii, cât și înapoierea copilului la locul în care el locuiește în mod obișnuit, la terminarea perioadei de vizită, ori împiedicarea unei deplasări ilicite a acestuia. Măsurile asigurătorii și garanțiile pentru asigurarea punerii în executare a hotărârii pot include în special: supravegherea relațiilor personale; obligația pentru o persoană de a suporta cheltuielile de transport și de cazare pentru copil și, dacă se impune, pentru oricare altă persoană care îl însoțește; depunerea unei garanții de către persoana la care copilul locuiește în mod obișnuit, în scopul de a se asigura faptul că persoana care solicită relațiile personale nu este împiedicată să aibă astfel de relații; o amendă impusă persoanei cu care copilul locuiește de obicei, în cazul în care această persoană ar refuza să se conformeze hotărârii privind relațiile personale.	”

[1]ARTICOLUL 10 - Măsuri asigurătorii și garanții ce trebuie luate cu privire la relațiile personale

Corespondența dintre formele de obstrucționare a accesului copilului la familia sa, pe de o parte, și Codul penal și alte legi, pe de altă parte

Codul penal

„	Reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creștere și educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent. Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.	”

ARTICOLUL 307 - Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului

Formular

______________________________________________________________________________
| Forma de obstrucționare a accesului copilului la familia| Poate constitui | Textul incriminator |
| | infracțiunea de: | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| Abuzul fizic asupra | Omor | Art. 174 din Codul penal|
| copilului/Violența | | |
| fizică în familie | | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Lovire sau alte violențe | Art. 180 din Codul penal|
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Vătămare corporală | Art. 181 din Codul penal|
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Vătămare corporală gravă | Art. 182 din Codul penal|
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Loviri sau vătămări | Art. 183 din Codul penal|
| | cauzatoare de moarte | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Vătămare corporală din culpă | Art. 184 din Codul penal|
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Rele tratamente aplicate | Art. 306 din Codul penal|
| | minorului | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| Exclusiv abuzul | Purtare abuzivă | Art. 250 din Codul penal|
| fizic asupra | | |
| copilului | | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Tortură | Art. 267^1 din |
| | | Codul penal |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| Abuzul emoțional | Determinare sau înlesnire a | Art. 179 din Codul penal|
| asupra copilului/ | sinuciderii | |
| Violența psihologică| | |
| în familie | | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Amenințare | Art. 193 din Codul penal|
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Șantaj | Art. 194 din Codul penal|
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Violare a secretului | Art. 195 din Codul penal|
| | corespondenței | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Rele tratamente aplicate | Art. 306 din Codul penal|
| | minorului | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Nerespectare a măsurilor | Art. 307 din Codul penal|
| | privind încredințarea | |
| | minorului | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Împiedicare a libertății | Art. 318 din Codul penal|
| | cultelor | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| | Ultraj contra bunelor | Art. 321 din Codul penal|
| | moravuri și tulburarea | |
| | liniștii publice | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| Exclusiv abuzul | Lipsire de libertate în mod | Art. 189 din Codul penal|
| emoțional asupra | ilegal | |
| copilului | | |
|_____________________|______________________________|_________________________|
| Neglijarea | Abandon de familie | Art. 305 din Codul penal|
| copilului/Violența | | |
| prin deprivare/ | | |
| neglijare în familie| | |
|_____________________|______________________________|_________________________| | | Rele tratamente aplicate | Art. 306 din Codul penal| | | minorului | | |_____________________|______________________________|_________________________| | | Abuz de încredere | Art. 213 din Codul penal| |_____________________|______________________________|_________________________| | | Distrugere | Art. 217 din Codul penal| |_____________________|______________________________|_________________________| | | Tulburare de posesie | Art. 220 din Codul penal| |_____________________|______________________________|_________________________| | | Nerespectare a hotărârii | Art. 271 din Codul penal| | | judecătorești | | |_____________________|______________________________|_________________________| | | Tulburare a folosinței | Art. 320 din Codul penal| | | locuinței | | |_____________________|______________________________|_________________________| | | Contravenții | Hotărârea Guvernului | | | | nr. 867/2009 | |_____________________|______________________________|_________________________|