Manualul părintelui divorțat/Ce s-a făcut până în prezent pentru modernizarea concepțiilor privind custodia asupra copiilor?

În ultimii ani o serie de părinți care au pierdut custodia asupra copiilor lor au început să se organizeze cu scopul de a atrage atenția autorităților cu privire la fenomenul nociv pe care separarea copilului de unul dintre cei doi părinți, o reprezintă. Ca urmare a eforturilor lor s-a creat un curent de opinie în favoarea introducerii în legislație a prevederilor moderne care acceptă ideea că după divorț relațiile dintre copil și fiecare dintre cei doi părinți nu trebuie să fie afectate. Un nou cod civil a fost promulgat în anul 2009 și a fost implementat începând cu 1 octombrie 2011 ocazie cu care organizația noastră s-a implicat într-un masiv proces de educare a practicienilor din domeniu: judecători, mediatori și avocați. Edităm manuale on-line, publicăm articole de popularizare a bunelor practici din străinătate, petiționăm variate instituții, strângem jurisprudență modernă și ne asigurăm că o punem la dispoziția celor în nevoie, facem recomandări legislative și întreținem activități de lobby în acest sens. Am demonstrat cu foarte puține resurse umane că se poate construi o organizație a societății civile care să realizeze un parteneriat serios cu instituțiile statului. Utilizând munca distribuită și pasiunea voluntarilor ARPCC am reușit să creăm un cadru în care eforturile să se însumeze în direcția modernizării instanțelor de minori din România. Voluntari vin și pleacă iar noi totdeauna avem cu mult mai multe idei decât voluntari. Dacă credeți în ideea că societatea poate evolua prin contribuțiile benevole ale membrilor ei puteți să ne contactați. Puteți să descoperiți mai multe despre voluntarii de care avem nevoie accesând [această] pagină web.