Manualul de audiere a copilului implicat în divorț/Opinia ARPCC

A. Din lipsă de timp, copii peste 10 ani sunt întrebați direct ”cu cine vrei să stai, cu mama sau cu tata?”

Deși "teoria" spune că discuția cu minorul ar trebui să ia copilul de departe, că ar trebui să stabilească contextul, să se stabilească un raport de încredere, să înțeleagă prin întrebări și discuții indirecte care sunt legăturile minorului cu fiecare părinte, cu vecinătatea, cu familia extinsă, în marea majoritate a cazurilor nimic din toate acestea nu se întâmplă … din lipsă de timp audierea este « expediată » în 5-10 minute cât să se preia răspunsul la întrebarea dihotomică "cu cine vrei să stai, cu mama sau cu tata". Abordarea este dezastruoasă din punct de vedere emoțional pentru că:

Li se dă sentimentul că ei decid – iar apoi orice s-ar întâmpla vor avea un sentiment de vină în caz că ceea ce au spus ei coincide cu ce a acordat judecătorul;
Nu li se dă o posibilitate reală de a spune "vreau să stau cu amândoi părinții" său "vreau să stau 2 săptămâni cu mama și 2 săptămâni cu tata" (judecătorii noștri sunt încă tributari mentalității de tip "încredințare la unul dintre părinți", prin urmare "ori e albă ori neagră", nu există cale de mijloc deși probabil calea de mijloc este, de cele mai multe ori, cea benefică copilului -- copilul are nevoie de ambii părinți alături de ei)
De multe ori copiii sunt amenințați sau manipulați de unul sau chiar de ambii părinți casă spună ”vreau cu părintele X” --- iar copilul de frică va spune ce i se impune de către acest părinte în timp ce judecătorii nu au absolut nici o experiență de a detecta astfel de manipulări și, de fapt, nici timpul fizic să o facă în cele max 15 minute ce vor fi acordate copilului, etc.

B. Audierea nu este înregistrată și se fac extrem de multe abuzuri

De multe ori este mai convenabil pentru judecător să poată clama apoi că a luat decizia pe baza "voinței copilului" … între ce spune copilul și ce se transcrie pe procesul verbal de audiere (în limbaj juridic) sunt lucruri total diferite. Citat din audierea făcută copilei mele la 10 ani. "vreau să fiu încredințată mamei ". La 10 ani copilul meu nu se exprima cu într-un astfel de limbaj. Nici acum când are 13 ani nu folosește un astfel de limbaj.

C. Alte probleme:

Nu există întrebări de control pentru a verifica dacă copilul e programat să spună ceva anume de unul dintre părinți
Nu există verificarea cu privire la sindromul alienării părintești
Audierea nu e asistată de vreun psiholog pentru copiii peste 10 ani … discuția poate fi percepută ca foarte dură pentru copil sub 12-13 ani. Ar trebui în cazurile în care părinții știu că minorii sunt imaturi pentru a suporta o astfel de discuție, să poată cere și instanță să fie obligată să accepte audierea minorului în prezența unui psiholog.
Ar trebui făcut câte o broșurică pentru copii (pe grupe de vârste) să le explice pe înțelesul lor ce se întâmplă la audiere
Ar trebui făcut un set standard de obiective pentru judecători pe care trebuie să le clarifice din discuțiile cu copilul »
- Care sunt legăturile semnificative cu vecinătatea (din casă ambilor părinți) – unde au copiii vecini/prieteni/etc.
- Care e părintele mai dispus să colaboreze cu celălalt
- Ce legături exista între copil și familiile extinse
- Dacă sau nu exista metode de disciplina care implica violenta fizica și care dintre părinți recurge la asa ceva
- De ce spațiu de locuit este copilul mai atașat
- Obiectivele întrebărilor judecătorului ar trebui să fie aliniate cu criteriile avansate de Manualul privitor la implementarea custodiei comune, criterii preluate în avizul CSM și care sunt în acest moment incorporate în prevederile proiectului de modificare al legii 272/2004.