Cauza Godelli vs. Italia (plângerea nr. 33783/09) , Curtea europeană a drepturilor omului a decis, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private și de familie). Cauza a avut în vedere confidențialitatea informațiilor privitoare la nașterea unei persoane abandonate de mama sa și imposibilitatea acesteia de a-și cunoaște originile. Curtea a subliniat, în mod special, că nu a fost păstrat un echilibru între interesele celor în cauză, având în vedere că în cazurile în care mama decide să-și păstreze anonimatul, legea nu permite copilului nerecunoscut la naștere și adoptat ulterior, să ceară fie informații legate de originea sa, fie dezvăluirea secretului nașterii, nici chiar având acordul mamei biologice.
Cauza Ostace vs. Romania (petiția nr 12547/06) - Pe data de 25.02.2014 Romania a fost condamnata de către Curtea de la Strasbourg pentru încălcarea art. 8 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului. Curtea a concluzionat în unanimitate că România a încălcat dreptul la viață privată a domnului Ostace căruia nu i-a oferit posibilitatea de a obține or revizuire a paternității deși probele ulterioare judecării procesului de stabilire a paternității au dovedit că soluția anterioară a instanței nu era în linie cu realitatea. Instanțele române au declarat ca inadmisible cererile domnului Ostace de redeschiderea dosarului de stabilire a paternității iar astfel au încălcat dreptul domnului Ostace la viața privată. link