Discuţie Carte de bucate:Mititei Carul cu Bere
Sept 22 2006 Deşi toată scrisoarea mi-a apărut suspicioasă fiind mult prea puternică în atmosferă şi prea slabă la gastronomie (lipseşte sarea, de exemplu, multe alte detalii foarte vagi, altele absurd de exigente) am încercat totuşi reţeta ca să-mi liniştesc sufletul care caută o reţetă bună de mititei. Am urmat reţeta îndeaproape, dar nu absurd. Confesez, de exemplu că chimionul nu a fost turcesc. Trebuie să-i spun Doamnei Măriuţa că reţeta SUCKS - big time. Fraudă pitorească, dar căutarea mea de o reţetă solidă, serioasă şi autentică continuă. Da, am încercat aproape toate celelalte reţete pe care le-am întîlnit pe web. Nici una nu e aproape de gustul de care îmi amintesc. Deşi cred că toate reţetele au fost preparate cu grijă şi gătite competent sînt dispus să ascult orice sfat care apare bun. Dacă poţi inventa diferenţa între usturoi aromat şi iute eşti probabil ageamiu, nu-ţi bate capul. -- Utilizator:24.90.168.247
May 11, 2008
Domnule Neincrezator,
Nu ştiu cât de autentica este scrisoarea, dar reţeta nu este rea de loc. Un motiv pentru care probabil nu ţi-a reuşit este că nu ai găsit sau nu cunoşti numele condimentelor. Un exemplu este ca spui ca ai folosit chimion "dar nu turcesc". Ma întreb oare ceo-i fi pus în mititeii ăia, chimion obişnuit (caraway in english)? "Chimion turcesc" este "cumin" în engleza şi în multe alte limbi, un condiment care se găseşte cu uşurinţa, şi care poate schimba complet aroma mititeilor. Daca trăieşti in altă ţară decât România, o sursă bună pentru a traduce numele condimentelor este pagina lui Gernot Katzer (aici găseşti traducerea pentru chimion turcesc: http://gernot-katzers-spice-pages.com/engl/Cumi_cym.html). O modificare pe care am facut-o la reţetă, este ca am adăugat pentru fiecare kilogram de carne de vacă 1/2 pâna la 1kg de carne de miel (probabil dacă găsesti carne de oaie este şi mai bun). In legatura cu sarea, nu uita ca bicarbonatul de sodiu el insuşi este sărat, si dacă foloseşti supă de vacă din conservă (beef broth), cum am făcut eu, si acolo este sare din belşug.
Incearcă inca o dată. Succes!
Mai 13 2008.
Am facut reteta de citeva ori si e bestiala......Piperul e prea mult ptr gustul meu, de aceea foolsesc numai jumatate, dar e chestie de gust personal. Intradevar, chimon turcesc aste faimosul cumin, iar ptr enibahar, ptr cei vorbitori de franceza, este cunoscut sub numele de poivre de jamaique. Nu fiti zgirciti cu zeama de oase, iar in ceea ce priveste sarea, nu am pus decit odata, se poate servi si alaturi fara probleme. Oricum, pofta buna...
Începeți o discuție despre Carte de bucate:Mititei Carul cu Bere
Paginile de discuție sunt locul unde oamenii discută despre cum să facă conținutul de pe Wikimanuale să fie cât se poate de bun. Puteți utiliza această pagină pentru a începe o discuție cu alții despre cum să se îmbunătățească Carte de bucate:Mititei Carul cu Bere.