De ce e nevoie de programe de vizitare clare

<< Masa rotundă cu privire la planul parental | Proiecte Custodie Minori

Amploarea fenomenului nerespectării programelor de legături personale

Conform răspunsului Parchetului General, în anul 2009 au existat 1624 plângeri penale pentru nerespectarea programului de legături personale, numărul lor crescând la 1895 în anul 2010. Aceasta drama prin care mii de copii și părinți necustodieni trec, an de an, datorită programelor de legături personale prost scrise, incomplete, neclare și permit interpretări și abuzuri. Oare în câte alte cazuri nu se încalcă dreptul copilului la legături personale cu părintele necustodian dar părintele nu mai are forța psihică să susțină o acțiune penală pentru penalizarea abuzatorului?

Drama lui Gabriel și a copilului său

1.când mama este o persoană total obtuză, irațională și incapabilă să aibă și cea mai mică dorință de a face un pas, nu prea ai ce face. Poți lua ce mediator vrei, poți apela la orice instituție, nu se va ajunge decât la o tergiversare la nesfârșit, încât, probabil sătul să vezi copilul sfâșiat, ajungi la concluzia d-lui D.: mai bine lași...și speri că peste ani copilul va înțelege. Nu îmbrățișez aceasta concluzie, dar, din păcate, ea este o realitate și îi înțeleg pe cei care ajung într-o astfel de situație.
2.Judecătorii, cu părere de rău, nu reușesc sa descâlcească această tematică, ba mai rău, uneori. Se dau decizii atât de interpretabile...încât orice avocat mai răsărit te poate tergiversa sau pune la loc în scaun... Și scuzele nu-și au rostul. Ar trebui sa existe ceva unitar, unde doar excepții gen "violent, criminal, debil mintal etc" să producă interpretări ale legislației unitare.
3.ce program de relații personale am eu cu copilul meu? 2 weekenduri pe lună, până se dă o decizie definitivă pe divorț. cum beneficiez de ele? după placul și interesul fostei, care oricând poate "îmbolnăvi" copilul cu o scutire medicală, îl poate duce nu știu unde din motive "obiective" etc. ce căi de atac am? unele consumatoare de resurse, adică de bani și timp. unii dintre tătici poate chiar nu avem aceste resurse. asta e realitatea. nu avem bani să luptam corect, că dacă vrei sa o faci ca la carte și să ai șanse, ai nevoie mai ales de bani. pot trimite oricâte citații, hârtii la organisme, ce rezolv? fosta le prezintă un document medical, bilet de avion sau chiar O DECIZIE JUDECĂTOREASCĂ ambiguă, în care nu se specifică clar ce și cum. e loc de interpretări și ghiciți cum se va face interpretarea, ca doar nu în favoarea părții lezate, parte lezată care sunt eu, normal, copilul e doar marfa. discursul cu "drepturile copilului" ... să fim serioși. e politic și atât. sa nu ne amăgim.

„	Nici nu situ de ce mai fac eforturi să îți răspund. Iți trimit atașată decizia. Te rog să îmi arăți unde spune că trebuie să o iei de la domiciliul meu... Ar fi mult mai ușor dacă ai înțelege ca M. merge în vacanță și nu că cineva vrea sa îți pună ție bețe în roate. Dacă ai înțelege ca pt. ea este obositor să vină la București o dată la 2 săptămâni pentru vizită. Și că este mai ușor să te deplasezi tu, bărbat de 34 de ani, și nu să ai pretenția să fie copilul tău de 3 ani supus unui astfel de drum. Asa nu m-ai obliga nici pe mine să îți trimit copii după acte legale ca și primești o motivare legală și nu una înțeleaptă, de firesc și de bine al copilului. De ce pentru tine trebuie sa fie greu ți peste putere sa mergi să o vezi acolo unde este ea în vacanță dar pentru mine și M. trebuie sa fie o obligație ușor de îndeplinit să ne deplasam la București pentru vizita? Încerc să apelez la responsabilitatea ta de tată de care însă nu ai dat dovada mai ales la ultima experiență de a pleca noaptea cu copilul 350 de km. Consider că deocamdată programul stabilit prin ordonanță este cel corect. Când va fi un alt program, M va fi mai măricică și mai ușor de îngrijit de tine.	”
—mamă custodiană răspunzând tatălui necustodian

4. Discutîm de un copil luat anul trecut din căminul conjugal și plimbat pe la 3 domicilii ale fostei, în funcție de interese. Ei i se pare normal să stabilească domiciliul copilului unde vrea ea, ca-și permite financiar. Dacă îl duce în Turcia în weekendul în care eu trebuie sa îl iau, trebuie să mă duc în Turcia dacă vreau sa-l iau. De ce? Pentru ca în decizie nu scrie nimic de locul de unde să-l iau. Cine a dat decizia? Una definitivă, de altfel. Judecătorul. Ce căi de atac am? Ordonanța din nou etc. Anul trecut am stat 6 luni pentru Ordonanța de urgență. Urgență! Dacă mă apuc de încă una, se termină divorțul pana o obțin, plus orice judecător va fi mai degrabă dispus să zică "ai deja 2 weekend-urui, cerere neîntemeiată". Nu am bani sa ma plimb prin lume după copil, asta este, trebuie să trăiesc și eu. Ce sper? Ca măcar la Apelul pe divorț, judecătorii să citească probele din dosar și să nu-mi mai dea vacanță cu copilul 2 săptămâni pe an, o săptămână în luna mai(când copiii nu au vacanțe) și una în august. Am depus câteva sute de pagini de corespondență cu fosta în care se vedea clar premeditarea continuă; continuitatea șicanării... și degeaba. Nici nu cred ca au fost citite, deși am subliniat mare pasajele semnificative, sa sară în ochi ticăloșia omului.
5. Nu e frustrare, e tristețe că lucrurile pot fi remediate ușor...la nivel legislativ! De gargară politică sunt sătul, de 21 de ani aud doar discursuri cu voință, reglementare etc. De ce naiba mai votam? Care e rolul democrației dacă după vot trebuie sa ne adunam în comitete pentru ca instituțiile statului sunt ...nule???

Drama lui Răzvan și a copilului său

Drama lui Răzvan care a încercat să pună în executare programul de vizitare al minorilor, în SUA, unde mama custodiană a plecat:

„	I-am explicat d-lui R. că riscul major pe care îl văd este că judecătorul de aici să spună pur și simplu că hotărârile mai sus menționate sunt prea vagi pentru a putea fi puse în executare în SUA. Judecătorul ar putea sugera ca dl. R. să obțină o lămurire din partea autorităților din România, care să precizeze în mod clar unde are loc programul de vizitare și cine este responsabil să ducă copilul în acel loc. Hotărârile judecătorești de vizitare din SUA sunt foarte precise în ceea ce privește locul de vizitare, responsabilitatea celui care trebuie să ducă copilul în acel loc, și cine plătește cheltuielile de transport. În cazul în care este nevoie de un pașaport sau de o viza, hotărârea va preciza cine este responsabil pentru obținerea lor. Judecătorii noștri cu greu pot înțelege de ce în cazul dosarelor de vizitare din România ale d-lui R instantele nu au făcut acest lucru. Motivarea lor este că dacă instanțele din România doresc ca hotărârile lor să fie puse în aplicare, atunci aceste trebuie să fie specifice referitor la ceea ce s-a dispus.	”
—Audrey Numbers, Attorney Idaho & Washington - despre încercarea lui R. de a pune în executare programul de vizitare al minorilor

Drama lui Andrei și a copilului său

Drama lui Andrei care nu a putut să pună în executare programul de legături personale deoarece mama a plecat cu minora la mare fără să specifice locul unde se află, rămânând în sarcina tatălui să ghicească acest loc și să vină să preia copilul pentru programul de găzduire ce i-a fost acordat de către instanță:

„	În ceea ce privește afirmațiile reclamantului ca m-am dus cu minora la mare în vara anului 2006, arat ca eu am respectat programul stabilit prin hotărâre primei instanțe, care nu era definitiva, reclamantul fiind obligat sa vina în vizita "oriunde" m-as fi aflat întrucât nu era menționat în hotărâre obligația de a-i preda minora de la domiciliul meu - fapt care nu se poate stabili tocmai datorita schimbării împrejurărilor ce pot surveni în timp, ca schimbarea locului de munca, a profesiei, a domiciliului etc.	”
—mama custodiană, de profesie judecător, în declarația sa în fața procurorului ce o ancheta pentru încălcarea art. 307 C.P., Brașov, anul 200X

Data fiind interpretarea înseamnă că părintele la care este copilul poate pleca de fiecare data cu minorul "oriunde" iar părintele care are program de vizită trebuie să îl caute "pe unde o fi".

Drama lui Alex și a copilului său

De parca cei cateva sute de lei sau zile pe luna (4 mai exact) pot inlocui grija, echilibrul, educatia, motivatia, pilda, siguranta, modelul pe care un tata care isi iubeste cu adevarat copilul le poate oferi acestuia.

Este inuman prin ce trebuie sa treci ca barbat si tata in aceasta tara, fara sa mai vorbesc de faptul ca am observat ca femeile in genere au tendinta sa “pedepseasca” barbatul indiferent de decizia care a stat la baza divortului (e.g. chiar daca ea si-a inselat familia ani de-a randul si in cele din urma s-a gandit sa divorteze). Este incredibil cum copilul caruia i-au dat nastere devine “arma” perfecta pentru a-l umili si mai mult pe cel care ar trebui sa il respecte doar si pentru simplul statut pe care il are… acela de TATA.

Copilul mi-a fost smuls din brate acum doi ani si jumatate si, desi am inceput incet incet sa ma obisnuiesc cu idea, simt ca niciodata nu voi mai putea simti si trai cu adevarat bucuria de a privi cu deplina incredere o femeie, un alt copil sau viitorul.

Lucrul care ma face sa accept f f greu aceasta stare de fapt consista si in faptul ca mama copilului este o corporatista care intelege sa isi creasca copilul prin parintii ei… caci deh ea este prea ocupata. Este incredibil cum eu care am 4 zile pe luna alocate de justitia dreapta din aceasta tara ajung sa petrec mai mult timp saptamanal de pana la 3 ori mai mult!!!… decat ea, cea caruia statul nostru minunat a considerat din start ca este necesar sa fie modelul copilului meu doar pentru ca l-a nascut.

Acest mesaj nu se vrea a fi o alta poveste”disperata”. Sunt convins ca se poate mult mai rau… insa ce mi-as dori sa se intample ar fi ca Tata org sa poata reusi sa schimbe legislatia romana in ceea ce priveste reglementarea drepturilor parintilor (in speta noastra tatii) astfel incat sa putem avea certitudinea ca acea lumina din viata noastra nu poate fi stinsa niciodata….

(Autor: Alex, cititor SmartWoman.ro)

Drama lui Leon și a copilului său

(Publicat la data de 10.6.2010, ora 7:47 am)

Cazul meu. Plecat din tara. Dupa trei ani, la cererea mamei copiilor ne despartim. Ma mut la citeva strazi de fosta adresa, pentru a fi cit mai aproape de copii. Dupa nici o luna, in principal tocmai din cauza prea marii apropieri, mama copiilor se hotaraste sa plece in alt oras, la 250 km. De atunci imi vad copiii in general o zi pe luna. Ce inseamna copiii pentru mine? Exact ceea ce inseamna pentru Sebastian. In plus, aici unde traiesc, sint singura mea familie.

De trei ani pun aceeasi intrebare simpla: daca lucrurile ar fi stat invers, mama copiilor ar fi putut trai in conditiile pe care mi le-a impus mie? Evident, nu.

Acest principiu moral e fundamental in cazul pe care-l discutam. Daca parintele care vrea sa ramina cu copilul ar accepta situatia contrarie, nu e nici o problema. Parintii se despart, iar copiii decid cu cine vor sa traiasca.

Aceasta situatie este ideala, deci ireala. In real life, este un joc de putere. Daca pot sa iau copiii cu mine, pentru ca societatea mi-o permite, o fac. Sa ma pun in situatia celuilalt? No way. Pentru ca eu nu sint celalalt. Eu sint cel care are puterea si o folosesc in interesul meu.

Un lucru mai merita adaugat. Toate cunostintele noastre comune (sa zicem, societatea) considera ca mama copiilor a procedat corect.

Drama lui Cosmin și a copiilor săi

Judecători care refuză să își asume răspunderea cu privire la stabilirea unor programe mai clare de vizitare:

„	Instanța nu poate stabili cu lux de amănunte, până la cele mai mici detalii, programul de desfășurare a relațiilor personale dintre părinți și copii, chiar și în caz de neînțelegere gravă a părinților sub acest aspect, fără ca o astfel de măsură să nu constituie o ingerință nejustificată în raport cu interesul și valoarea socială ocrotită. Ambii părinți trebuie să înțeleagă că în cadrul relațiilor' personale pe care le au cu copiii lor minori, nu trebuie să se comporte față de aceștia ca și când ar exercita posesia asupra unor bunuri care le aparțin neapărat în timpul alocat, interesul major al copilului fiind mai presus decât interesul părintelui. [...] S-a motivat mai sus, cu valabilitate și în ceea ce privește apelul pârâtului, de ce instanța de judecată nu trebuie să intervină excesiv în raporturile personale dintre părinți și copiii lor minori, ci, doar să asigure într-o manieră suficientă și rezonabilă, exercitarea acestor drepturi de către părinți, dar numai cu respectarea interesului major al copilului. De aceea, nu i se poate asigura tatălui-apelant, un program mai lărgit decât cel stabilit de prima instanță, totodată, tribunalul apreciind că nu este oportună nici o reglementare strictă și excesivă a programului de vizitare, nici o obligație ca minorii să fie într-un anumit loc la sărbătorirea unor rude mai mult sau mai puțin apropiate și nici divizarea excesivă a vacantelor acestora, situații care împiedică un proces normal și continuu de creștere și educare, având doar menirea de a satisface orgolii, ori interese minore, personale și de moment ale părinților, care în conjunctura de față, nu pot trece peste motivele care i-au despărțit, pentru a acționa în interesul major și comun al creșterii și educării minorilor, astfel încât să suporte mai ușor repercusiunile despărțirii celor doi părinți. Apelul pârâtului va fi astfel respins cu privire la aceste aspecte	”
—Citat din decizia judecătorului Răzvan Păștilă de la Tribunalul București, judecător care a respins ca nefondat apelul unui tată necustodian de a avea un program de legături personale mai clar stabilit de către instanță

Drama atâtor alți părinți separați de copilul lor

Poate am un pct de vedere pesimist. Îl cunosc destul de bine pe un profesor din Cluj care divorțat fiind avea băiatul în Germania. A scris o carte cu dedicație pt băiatul , tanar care avea 17-18 ani. își împingea colaboratorii ffff mult in fata (numai nu ii punea pe umerii lui ca sa ajungă sus, asta nu însemnă ca nu ii punea la munca) Ei, acest profesor care dovedea o nețărmurită dragoste fata de colaboratori nu a avut parte de fiul sau. Trebuiau sa se întâlnească într-o vara in vacanta (mama, tatăl, fiul). Proiectul a căzut. Era ca un leu în cușcă. Suferea enorm. A murit la câteva luni după ce s-a pensionat.

Am luat o data un autostopist care s-a nimerit sa fie un polițist divorțat. Ști ce mi-a zis ? Ca are un fiu de 18 ani, ca fost la majoratul lui, ca i-a lăsat telefonul, iar băiatul nu l-a sunat nici pana i ziua când ne-am întâlnit. Ști ce mi-a zis ? Dacă vreau un copil sa îl uit pe cel care îl am și sa îmi fac altul. Eram indignat ...

Știu o avocată care are o fata încredințată tatălui (judecător) Iar ea are un băiat care l-a crescut. în ochii fetei ea este "părinte second hand". în ochii băiatului este "mami".

Du-te și spunei unui copil care a fost crescut de mama ca a fost "o mizerie de om care nu și-a lăsat fostul soț sa își vadă copilul" și vei vedea cum își va apăra mama. Nu "știe cum este sa aibă tata" iți va spune. Pe vecin copilul îl vede mai des decât pe propriul părinte ...

Opinia psihologului Aura Liiceanu

"Nimeni nu poate nega că un copil devine o armă a conflictelor între părinți. Este o armă „ieftină”, pentru că un copil poate fi manipulat, poate fi „stăpânit” de părinți. Este mic, inocent, dependent nativ de părinți, ușor de păcălit. Mamele care dețin custodia copilului pot profita de culpabilitatea tatălui care părăsește „cuibul” conjugal, lăsând un loc gol. Accesul tatălui la copil poate fi controlat cu dibacie, într-un registru al razbunării, pentru că puterea o are mama. Iar, dacă tatăl se simte culpabil, mama poate să-l facă să simtă acest lucru, să dozeze „obținerea” copilului, apropierea de el. Se intamplă ca tatăl să suplinească absența prin cadouri, răsfățuri, pe care copilul le pune pe seama bunătății lui și nicidecum pe seama culpabilității. Desigur, prezența părintelui necustodian este reglementată de lege. Dar, pentru ca tensiunea și conflictele între părinți sunt mari și puternice – ne-o arată viața – această prezență este mult inegală. Cred că legiuitorul a luat în considerație că apropierea de copil este și o apropiere de mamă și că cei doi se vor certa și-și vor aduce reproșuri în continuare, ca atunci cand nu erau divorțați. S-a vorbit mult despre „tatăl de duminică”, multe filme ne arată mame tip gardian, care-și asteaptă copilul adus de tată, cu o figură nemulțumită, scanând copilul pentru a vedea neglijența sau incapacitatea tatălui de a fi un bun și atent părinte. Iar, dacă întârzie nerespectarea orelor este ..." (articol preluat de pe situl web blog.arpcc.ro)

Drama lui Remus și a copilului său

Eu ma confrunt cu urmatoarea situatie generala, nu intru in amnunte ca sa pastram discutia la nivel de principii. in urma acordarii custodiei exclusive catre mama, aceasta din urma considera pe baza hotararii judecatoresti ca nu mai trebuie sa fiu consultat in legatura cu niciun aspect legat de viata fiicei noastre. Mie mi s-ar parea normal ca sa particip si eu ca tata la deciziile importante care trebuie luate in legatura cu viata fetitei mele. Un exemplu ar fi alegerea scolii pe care o va urma. Fetita are 7 ani. In toamna merge la scoala. Eu am aflat de la prieteni ca fetita mea a fost inscrisa la o anumita scoala de mama ei. In particular nu sunt de acord cu scoala la care a fost inscrisa si cred ca a inscris-o acolo doar ca sa ma sicaneze stiind ca nu mi-ar fi placut ca fetita mea sa fie inscrisa acolo. Ideea este ca mi se pare mai mult decat de bun simt sa particip la o astfel de decizie. Alt exemplu. Eu sunt dispus sa continui sa imi duc si sa-mi aduc fetita de la gradinita/scoala, chiar daca ar trebui sa o duc la domiciliul actual al fostei sotii. In diminetile in care ea nu poate sa o duca pe fetita la gradinita, prefera sa o lasa acasa si sa sune la gradinita ca e bolnava sau mai stiu eu ce motiv decat sa apeleze la mine. Eu dau telefon la gradinita sau trec pe acolo sa-mi vad copilul si aflu ca in ziua respectiva a lipsit. Exemplele pot continua. Ideea de fond este: indiferent de frustrarile sau resentimentele care exista intre fostii soti legea trebuie sa dea posibilitatea parintelui care vrea sa se implice sa o poata face. O custodie comuna ar obliga parintii sa tina seama unul de altul si sa fie mai grijulii fata de relatia copil parinte. Ati vorbit de ingradire. Exista ingradire mai mare decat sa nu fii lasat sa-ti vezi copilul? Sa ia altcineva decizii pentru copilul tau si tu sa nu ai niciun drept sa iti spui parerea. […] Cand te casatoresti se spune ca parintii au drepturi si responsabilitati egale in ceea ce priveste cresterea si educarea copiilor ce rezulta in urma legaturii lor. Nu mi se pare ca se respecta acest principiu cand ajungi la divort. Repet ce ii spuneam si doamnei gabrielle: "Nu am divortat de copilul meu".

Drama lui Carley (5 ani) separată de tatăl său

Nu doar în România se comit abuzuri. Și în Anglia situația e cal la fel. Fișierul audio poate fi consultat aici

Vezi și

• Asociația Română pentru Custodie Comună
• Zeci de cazuri de PAS (ca anexă a manualului cu privire la sindromul alienării părintești]